Nefericitul ajutor pe care Emil Boc îl dă USL pentru a câştiga alegerile

După opinia mea, cu Emil Boc în fruntea guvernului tot ceea ce mai poate spera PDL este să păstreze o intenţie de vot aflată undeva sub 20% (varianta optimistă!). Am putea accepta argumentele unor lideri PDL care spun că Boc are meritele sale: a condus guvernul într-o perioadă de criză, a îndeplinit relativ conştiincios acordul cu FMI, iar el personal, deşi pătat de mizeria de la Cluj, a rămas cu imaginea unui politician onest. Dar PDL trebuie cu disperare să se reinventeze şi să dea o puternică lovitură de imagine, dacă vrea să mai aibă o şansă la viitoarele alegeri. Din păcate pentru acest partid, menţinerea lui Boc în fruntea guvernului este exact ceea ce îşi doresc liderii USL pentru a fi siguri că vor controla peste 50% din viitorul legislativ.
Ceea ce cred că ar trebui să facă PDL acum ar fi să găsească un premier credibil – au suficiente opţiuni între Monica Macovei şi George Maior sau Mihai Răzvan Ungureanu – pe care să-l accepte întreaga coaliţie şi să nu mai aducă în viitorul guvern tot felul de necuvântătoare de prin curtea baronilor locali, ci personaje care să-i aducă un plus de imagine. Ştiu, uşor de scris, greu de făcut. PDL a reacţionat la manifestaţiile din piaţă precum iepurele surprins noaptea, pe şosea, de farurile maşinii. A rămas paralizat
şi nu a făcut nici o mişcare, în afară de stupida ofertă de majorare cu 5% a pensiilor şi salariilor bugetarilor. În loc să arate că a înţeles mesajul protestatarilor şi că poate reprezenta o alternativă la un USL care-l promovează pe fostul turnător Sorin Roşca Stănescu, PDL a mai fluturat o sută de lei. În plus, în interiorul partidului nu cred că există un minim consens în legătură cu viitorul post-Boc. Grupul Blaga-Berceanu este în revenire, dar nu-mi dau seama cât au înţeles aceşti oameni din ceea ce li s-a întâmplat la congresul PDL din primăvara anului trecut şi cât de mare este dorinţa lor de revanşă. La polul opus se află personaje precum Monica Macovei sau Cristian Preda, care au o agendă anti-corupţie. Între aceste extreme se află armata baronilor locali, din ce în ce mai îngrijorată de apropierea alegerilor locale. Soluţia ideală ar fi ca toate aceste grupuri să negocieze, să găsească împreună cu Traian Băsescu o formulă acceptabilă şi pentru UDMR şi să treacă prin parlament un guvern nou cel târziu până la sfârşitul acestei luni. Sociologii ştiu că este nevoie de circa şase luni pentru ca o măsură politică să producă o schimbare în electorat. Dacă alegerile parlamentare vor fi la termen, februarie este ultima lună în care PDL mai poate face un gest major.
O problemă spinoasă este însă viitorul lui Emil Boc, care nu cred că se poate mulţumi cu o călduroasă strângere de mână, după care se întoarce resemnat la Cluj, în apartamentul său de bloc, ca să le explice studenţilor cum poate preda despre o democraţie pe care nu a vrut să o pună în practică. O soluţie pe care nu înţeleg de ce liderii PDL o resping este ca Boc să candideze la primăria Clujului, pentru mai repara din onoarea pierdută a partidului, în acest oraş.
În orice caz, realitatea este că, după aproape trei săptămâni de la începerea manifestaţiilor de stradă, tot ceea ce a oferit PDL până acum este o gâlceavă sterilă în spatele uşilor închise.

P.S. Am făcut efortul de citi în întregime delirul pe care preşedintele PNL l-a avut la Parlamentul European, la dezbaterea despre democraţia din România. Omul a comparat România ba cu Belarus, ba cu Rusia. A sărit de la protestele din stradă la măsurile de austeritate şi apoi s-a întors din drum, spunând că România nu este nici Belarus, şi nici Rusia. A încheiat apoteotic, răţoindu-se la ambasadorul SUA, care şi-a permis să spună că la Bucureşti nu este ca-n Siria. "România a avut oameni împuşcaţi de pe acoperişuri, peste 1000 de oameni, cu precădere tineri, acum 20 de ani, şi acei oameni n-au murit pentru ca noi să fim comparaţi astăzi, în vreme ce suntem în Uniunea Europeană, demult deja, cu Siria.", a declarat pompos liderul PNL. Triste sunt opţiunile românilor la viitoarele alegeri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *