Noul Vadim şi PSD-ul Mare

Dacă PDL-ul are şi o latură potenţial novatoare, e drept, umbrită de vechii crocodili, dacă PNL-ul, deşi face totul să-l înjosească, păstrează încă un nume nobil, pentru PSD n-a fost niciodată nici o speranţă. Şi nici pentru noi, atâta vreme cât acest partid cu piele de pahiderm mai există. Prima declaraţie e a lui Ion Iliescu, de la care oricum nu e nimic de aşteptat. Vladimir Tismăneanu l-a numit de curând "ultimul bolşevic, un dinozaur leninist". Toată lumea ştie acest lucru, dar el merită reamintit din când în când.

Eminenţa cenuşie a partidului şi adevăratul său şef politic, în faţa căruia nu mişcă nimeni, a spus recent că şi dacă justiţia îl va condamna pe Adrian Năstase în dosarul "mătuşa Tamara", partidul ar trebui să fie solidar cu el. Nu ar fi cazul ca acesta, dovedit corupt în justiţie, să facă vreun pas înapoi sau să fie, Doamne fereşte (vorba ateistului) dat afară din partid. Logica pe dos a PSD-ului, un partid de cârtiţe şi reptile, îi permite, deci, să-l dea afară pe Geoană, un fost preşedinte al partidului, fără vreun motiv aparent, să declanşeze procesul suspendării preşedintelui României, iarăşi fără vreun motiv aparent şi fără şanse, doar ca o mişcare de imagine, în schimb însă, când motivele abundă, coruptul dovedit trebuie cocoloşit ca un fiu risipitor şi, cine ştie, poate chiar repus în jilţul de odinioară.

Niciodată PSD-ul nu şi-a trădat mai mult consubstanţialitatea cu dublul limbaj şi dublele măsuri bolşevice, cum apar ele în "Ferma animalelor" a lui Orwell: "Toţi oamenii sunt egali, dar unii sunt mai egali decât alţii." Porcii din faimoasa parabolă şi-au transmis gena mai departe şi grohăie printre noi nestingheriţi. Şi vai de cel pe care-l înjunghie porcul, cum s-a întâmplat de altfel recent, căci ce nu se poate în România? Dar această cârdăşie potenţială cu hoţul dovedit nu e nici nouă, nici originală în PSD. De fiecare dată când un corupt a fost făcut de ruşine, partidul a făcut zid în jurul lui. Mult mai… stranie, ca să zic aşa, a fost declaraţia actualului preşedinte PSD, Victor Ponta. Pe lângă artizanul izgonirii lui Geoană din partid, doar din răzbunare personală, Iliescu pare un răsuflat cu metode învechite. Ponta nu ocoleşte, nu o dă diplomatic după deget, cum o face mai mereu eterna bunicuţă a politicii noastre, ci trânteşte îndesat cu dizgraţioasele secreţii nazale-n fasole. Brutalitatea acestui băiat, care semăna cândva (e drept, doar din profil) cu Titulescu, ar fi înspăimântătoare dacă n-ar fi neroadă.

Întrebat la o întrunire ce se va întâmpla cu pedeliştii dacă el va veni la putere, junele a răspuns fără să clipească: "Îi bag la-nchisoare, că doar la asta mă pricep bine". Fraza e incredibilă şi inimaginabilă în gura unui politician tânăr, ce vrea să fie altceva decât bătrânii aiatolahi. Da, chiar e altceva: e mai rău decât ei toţi. Cum să te apuci tu să-l dai jos pe Băsescu pentru comportament nedemocratic, cum îl numeşti tu tiran şi cum îţi mai vine la gură, când poţi scoate din tine, tu însuţi, o asemenea monstruozitate? Cum se numeşte cel care bagă oameni la închisoare fiindcă asta ştie să facă cel mai bine? Justiţiar, ca Vadim? Ţepeş-Vodă? Ce scenariu se cloceşte-n mintea întunecată a junelui de pe-acuma corupt de putere?

Cum spuneam, m-aş speria de o asemenea expresie dacă n-aş crede că e mai curând o lăudăroşenie găunoasă. Cred că de fapt Ponta a vrut să arate că se pricepe şi el la ceva (chiar dacă doar la băgat oameni la închisoare), faţă de prietenul său Crin, care nu se pricepe la nimic. Oricum, preşedintele ţării nici n-are nevoie să aibă cine ştie ce competenţe: dacă ştie să poarte bine un costum şi să semneze cu o peniţă de aur, e perfect. În schimb, ştie orice copil, primul- ministru trebuie să umple puşcăriile pentru ca economia să se pună pe roate. Noul Vadim Tudor pregăteşte de-acum PSD-ul Mare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *