Nu este pentru cine se pregăteşte: Iliescu, Roman şi succesiunea lui Nicolae Ceauşescu (IV)

Ar fi instructiv de comparat destinul post-decembrist al lui Petre Roman cu acela al lui Alexei Florescu. Născut în 1950, fiul fostului interbrigadist, luptător din Rezistenţa franceză, ministru al chimiei, ministru secretar de stat la Consiliul Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnologie prezidat de Elena Ceauşescu, reales membru al CC la Congresul al XIV-lea din noiembrie 1989, Mihail Florescu, Alexei a terminat Liceul “Petru Groza", a studiat psihologia, a fost întotdeauna absolut deschis în legătura cu originea sa politică şi etnică, nu şi-a ascuns opiniile extrem de critice la adresa comunismului. Împreună cu soţia sa, Tomniţa, profesoară la Institutul de Arhitectură, Alexei a susţinut cu entuziasm Piaţa Universităţii. A fost membru al grupului de psihologi care i-au consultat şi sprijinit moral pe greviştii foamei. În toţi anii care au urmat, Alexei s-a situat consecvent de partea forţelor care apară societatea deschisă. Nu a dorit funcţii, nu a aşteptat recompense, şi-a oferit expertiza în chip generos şi dezinteresat. Cu alte cuvinte, nu exista o maledicţiune a eredităţii sociale, suntem fiinţe libere şi decidem noi înşine ce valori îmbrăţişăm. Aş aminti şi cazul Luminiţei Pană, fiica lui Gheorghe Panǎ, fost membru al Comitetului Politic Executiv, prim-secretar al Comitetului Municipal Bucureşti şi primar general al Capitalei. Sub pseudonimul literar Cela Varlam, ea a publicat un tulburător şi onest roman despre marasmul moral al nomenklaturii comuniste. ("Să nu-mi luaţi temniţa", Albatros, 2005). Avem de-a face cu o carte în care ficţiunea şi non-ficţiunea se întrepătrund dureros, o operă de o ardentă sensibilitate născută din dorinţa de a înţelege şi de a mărturisi.
La polul opus, al idealizării lumii din care provine, al refuzului de a înţelege şi de a mărturisi, Petre Roman şi-a compus şi recompus de multe ori biografia. A susţinut că tatăl său ar fi fost una din victimele regimului stalinist în anii 50, ceea ce este, istoric vorbind, fals. Valter Roman a fost într-adevăr anchetat pe linie de partid, dar n-a fost arestat ori întemniţat. Nu a fost exclus din PMR, nu a fost trimis la "munca de jos". Maximum de mazilire pentru el a fost poziţia de preşedinte al Societăţii pentru Răspândirea Cunoştinţelor Cultural-Ştiinţifice. Petre Roman n-a explicat niciodată în chip credibil cum a ajuns să studieze la Toulouse (trebuia aprobare de la cel mai înalt nivel pentru a beneficia de un astfel de privilegiu) şi dacă l-a cunoscut pe mega-spionul Caraman. A susţinut că tatăl său a condus un post de radio independent la Moscova în anii războiului când, în fapt, Valter Roman era şeful emisiunii pentru România a postului de radio al Cominternului. A susţinut că tatăl său îi cânta, ţinându-l pe genunchi, în anii 50, “Hora Unirii". A negat rolul lui Valter Roman în anchetarea, pe teritoriul României, unde primiseră pasămite azil politic (un azil nesolicitat, deci o deportare), a lui Imre Nagy şi a camarazilor acestuia (printre care şi filosoful Georg Lukács) din guvernul revoluţionar maghiar, un guvern legal răsturnat de tancurile sovietice. Avem astăzi, în limba română, volumul “Memorandumul de la Snagov" de şi despre Imre Nagy, cu prefaţa Ilenei Ioanid, apărut acum câţiva ani la Polirom. Această carte-document demonstrează clar rolul lui Valter Roman (alături de Aurel Mălnăşan, Iosif Ardeleanu, Wilhem Einhorn şi Nicolae Goldberger) de emisar al “organelor" româneşti şi sovietice. Petre a povestit, în jenantele sale “Memorii", cum citea, din biblioteca lui Valter Roman, inexistentele scrieri ale lui Socrate.
Unele dintre acestea ar fi simple detalii, în fond hilare şi nu neapărat maligne, expresia iubirii de tată şi a inculturii istorice, dacă Petre Roman nu ar fi participat, cu fervoare şi patos, la acţiunile de consolidare a unei puteri uzurpatoare după 22 decembrie 1989. Dacă n-ar fi fost implicat, alături de Iliescu, Voican-Voiculescu, Măgureanu, N. S. Dumitru şi Chiţac, în barbaria sângeroasă a mineriadei din iunie 1990. Nu, hotărât lucru, n-a fost doar Iliescu succesorul lui Nicolae Ceauşescu…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *