O bătaie cruntă, mama sănătăţii! Jogging cu jandarmii!

Sau cum spuneau strămoşii noştri latini. cu domiciliul la Roma, “mens sana in jogging cu jandarmi". Bre acu’ că s-au mai potolit, nu putem să nu remarcăm calităţile terapeutice ale unei astfel de confruntări. Bineînteles pentru cine scapă! Aşadar în cazul în care astfel de întruniri obşteşti vor mai fi organizate, propunem ca ele să se desfăsoare sub oblânduirea Crucii Roşii Române, datorită efectelor curative remarcabile, ale acestui gen de activitate. Ce sală de fitnes sau jogging în parc, de ce să dai banii pe abonamente, pe antrenori personali, de ce ai plăti pentru tot felul de reţete fiţoase, în săli de sport la modă, când mai simplu, infinit mai ieftin (oricum dacă te prind amenda este mică faţă de un abonament complet), este o seară de neuitat, în mijlocul Bucureştiului, iluminat feeric, într-o alergătură serioasă cu Jandarmeria?!

Întrebarea poate părea nelalocul ei, dar gândiţi-vă un pic! Una e să alergi ca idiotul/idioata pe o bandă de alergare sau prin parc şi cu totul altceva este să atingi suta în 12 secunde “motivat" fiind cum trebuie, de un pluton de jandarmi puăi pe scandal şi foarte supăraţi, başca că toată mişcare se face în aer liber.
În mod sigur performanţele atinse pot fi net superioare unei săli de sport şi asta datorită motivării. Bre omul, ca fiinţa superioara ce îşi caută un loc în viaţă folosindu-şi raţiunea!?! , omul, adică, trebuie şi el motivat din când în când. Şi dacă voi gasiţi o motivaţie mai bună ca bătaia cruntă promisă solemn de băieţii în uniformă, dacă pun gajba pe tine…eu ma declar învins. Cine nu a fugit niciodată în viaţa lui de frică, nu ştie ce vorbesc, dar eu vă pot garanta, din proprie experienţă, că fuga pe bază, sau motivată psihologic de o frică sănătoasă de bătaie, este mama la toate tipurile de alergare, profesionistă sau amatoare. Pur şi simplu, când eram puşti şi eram prins la furat prin curţi sau alte alea, pământul sub picioare nu-l mai simţeam şi orice gard mi se părea prea mic!

Viteza atinsă, cu plecare de pe loc, atingea noi culmi ale atletismului, puteam să trec peste orice obstacol, să mă caţăr pe orice, iar gardurile de doi metri înalţime, am mai spus, păreau biete jardiniere de flori!
Aşadar ieşi seara pe bulivar dai o piatră, fugi ca-n groaza morţii, îţi iei doua-trei bastoane, toata viaţa îţi defilează prin fata ochilor…slăbeşti 3 kile! Simplu! Nu mă credeţi?!
Nu reuşeşti din prima, mai încerci o dată! Dai o piatră…te împiedici, eeee atunci e nasol! Dacă te prind jandarmii şi tu ai libertatea de mişcare întrucatva redusă…problemele cresc şi sunt pe cale să devină extrem de dureroase. De slăbit tot slăbeşti, da nu ştiu dacă merită bătaia soră cu moartea pe care ţi-o iei. Nu ştiu şi nici nu vreau să aflu. Aşadar recomandăm domnişoarelor şi domnilor cu o sănătate precară şi unele jene financiare, fitnesul săracului, sponsorizat de Jandarmeria Română, în fiecare seară, cu starul de la Universitate! Regulile sunt simple: şoşoni sport, fular pe moacă, pantaloni largi, 13secunde/suta (altfel vă prind ăia cu câinii), spirit de aventură şi senzaţii tari. Cică nimic pe lume nu este mai frumos, decât un Bucureşti văzut în alergare de mare viteza şi viraje bruşte pe după toţi copacii şi stâlpii (o metodă bună să vă scape urma, plus ca întăriţi articulaţile), cu jandarmii puşi pe omor, pe urmele tale.

Amintirile fizice şi traum… adica şi amintirile corporale vor fi de neuitat…dacă şi numai dacă vă prind! Dacă scăpaţi chiar veţi avea ce povesti copiiilor, cum v-aţi cunoscut nevasta în duba Jandarmeriei, sau cocoţaţi amândoi într-un castan la biserica Sf. Gheorghe, pe ideea că fiind în curtea bisericii jandarmii nu vă vor da bastoane pe după ceafă, başca că a-ţi fost foarte şmecheri şi v-aţi suit în copac!!! Şmecheri rău de tot, că jandarmii nu au dat cu bastoane, ci cu gaze, iar căderea din pom, a fost, din cele câteva frânturi de amintiri rămase, foarte dureroasă!…sau poate mai dureroase au fost bastoanele ălora….nici nu mai are importanţă! Sfatul nostru ar fi să alergaţi în zig-zag spre Unirii, dar să nu vă puie dracu’ să intraţi în pasaj! Pe unii i-a pus…Dumnezeu să-i ierte, nu mai stim nimic de ei. Da cât de fraier să fi să intri în pasaj?! Eeee uite că au fost destui…
Deci doaaaaamnelor şi doooomnilor, absolut gratis şi absolut garantată ca eficienţă, Jandarmeria noastră vă invită, singuri sau cu familia, la alergarea, devenită o frumoasă tradiţie bucureşteană de fiecare seara, denumită sugestiv: “Să alergam împreună! Noi cu câini şi bastoane iar voi…în faţa noastră!" Se asigură, absolut gratis, tratament medical de urgenţă, senzaţii tari şi foarte tari şi dureroase, transport la secţiile de poliţie pentru o bătaie suplimentară, numai pentru cei cu adevărat merituoşi, în maşini Mercedes Vito, sau, dupa caz şi numarul de participanţi, cu dubele Jandarmeriei, în condiţii ideale. Nu ezitaţi, nu pierdeţi, nu RATAŢI ocazia vieţii voastre! Se estimează că pentru fiecare baston încasat, poţi slăbi până la 500 de grame, iar pe fiecare suta de metri alte 500. Astfel după doua trei curse dus-întors pe traseul Universitate-Unirii şi 5-6 bastoane luate în ţeastă sau pe spate, starea de bine se va lăsa asupra voastra într-un mod mirific.

Faptul că această stare seamănă ca două picături de apă cu leşinul…nu trebuie să vă descurajeze! A-ţi văzut voi suporteri de fotbal graşi?! Păi aşa ziceam şi eu…La frumuseţe trebuie şi nişte mici sacrificii, ologeli, bătai crunte….toate trec!
Nu rataţi următoarea serie de demonstraţii! Locuri limitate!
Aşadar succes! Sigur veţi avea nevoie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *