O USL anti- Traian Băsescu, înainte de a fi anti- Europa?

Nici nu îl suspectez pe Victor Ponta că nu înţelege că nu poţi da cu pumnul în masă la Consiliul European, mai ales într-o dezbatere atât de importantă precum cea a bugetului european. Marea Britanie este revoltatul de serviciu al Uniunii Europene şi a ameninţat cu vetoul, dar România este departe de a fi Marea Britanie. Să faci pe viteazul în condiţiile în care absorbţia fondurilor europene în perioada 2007- 2013 nu a depăşit 10%, Europa a fost cu ochii pe noi toată vara şi lideri ai Vestului au fost înfieraţi aşa cum nu se întâmpla nici în vremurile FSN-ului, înseamnă că interesul electoral a luat de multă vreme locul logicii, că de interes naţional nu mai este vorba de multă vreme.

 Surprinzătoare este consecvenţa lui Victor Ponta de a menţine un dublu limbaj. Una spune în ţară şi cu totul altceva în afară. Declaraţiile sale nu se opresc la graniţă şi mă îndoiesc că vreun lider european este impresionat de faptul că premierul este în campanie electorală. Dar pe de altă parte, atitudinea sa are o explicaţie: mulţi din USL sunt dispuşi să îi ia locul dacă dă dovadă de cel mai mic semn de deviaţionism şi nu respectă întocmai linia Uniunii. Or, pentru a fi nominalizat pentru un nou mandat de premier, Ponta are nevoie înainte de toate de susţinerea fără echivoc a USL.

 Ce a reuşit Victor Ponta prin ideea folosirii dreptului de veto? A reuşit să seteze agenda publică. La Consiliul European, dezbaterea se va reduce la: foloseşte România dreptul de veto ori ba? Dar intuiţia mea este aceea că la final, oricum nu se va lua o decizie în privinţa bugetului UE şi vom asista la consumarea unui alt meci Traian Băsescu- USL, în aşteptarea rezultatelor de pe 9 decembrie, din care nimeni nu va avea de câştigat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *