Ocupaţi de spanioli de Ziua Independenţei

Exagerările Uniunii Europene (9 mai este şi ziua UE) şi ale Occidentului, în general, cu privire la unele minorităţi sunt binecunoscute. Kosovo este doar un exemplu. Sprijinirea abuzivă a diferitelor minorităţi nu face decât să crească nivelul de intoleranţă reciprocă, prin păstrarea şi îngroşarea artificială a diferenţelor dintre majoritari şi minoritari. Este o mare greşeală a Occidentului, una dintre multele mari greşeli, care greşeli amână acest grandios şi necesar proiect: Statele Unite ale Europei.

Basci au o istorie şi o tradiţie de excepţie. Am vorbit cu unul dintre basci, în învălmăşeala veselă şi tinerească din Centrul Vechi. L-am rugat să-mi spună ceva în limba bască. Mi-a spus ceva. I-am spus să traducă in spaniolă ce a zis în bască: “berea este ieftină, dar mediocră". În bască suna ca o sentinţă medievală, ca un ordin de atac al unei fortăreţe. Limbă veche şi mândră, Euskara. Nu prea se ştie de unde provine limba bască. Părerea mea este că nu provine de nicăieri, este limba veche europeană, poate a unei ramuri a celţilor. Am mai avut acelaşi sentiment la Riga. Letona, probabil o proto ugro-finică, altă limbă veche dinaintea istoriei. Tot sporovăind în Batua am observat că în jurul nostru se făcuse tăcere. Toţi ne priveau. Fără să ne dăm seama ajunsesem în sectorul celor de la Atletico Madrid.

Peste tot în Europa sunt probleme etnice, rasiale, religioase, economice, politice, sociale… Acesta este farmecul bătrânului continent – mediul puternic concurenţial şi o densitate mare a populaţiei a însemnat o cale rapidă către progres. Totul a fost făcut sau gândit în Europa, inclusiv America, China, Australia. Istoria stă mărturie pentru cine ştie s-o citească.
Este bine că există diversitate, este un motor al progresului, dar exagerarea diversităţii duce la efecte negative. Există un echilibru de aur care trebuie atins între pretenţiile minorităţilor şi obiceiurile majorităţii.

De aceea consider că Ziua Naţională a României trebuie să fie la 9 mai de Ziua Independenţei. La 10 mai ar trebui să fie altă Zi Naţională, Ziua Regilor sau Ziua Monarhiei. Nu este bine ca cele două să se suprapună cum cer unii monarhişti necunoscători în ale psihologiei maselor. Aşa se oferă un motiv de mândrie naţională şi minoritarilor maghiari, care pot sărbători Ziua Naţională, Ziua Independenţei fără nici un resentiment. Majoritatea statelor au ca zi naţională ziua în care şi-au dobândit Independenţa. Modificarea Constituţiei, cea de a cincea Republică, trebuie să aibă în vedere şi acest aspect, stabilirea Zilei Naţionale a României la 9 mai. Bănuiesc că cine îşi pune acest proiect în programul electoral nu va avea decât de câştigat. Ar fi bine să-l şi realizăm!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *