„Ooooof, ce dor, ce chin, ce jaleeeeee… Pe la poarta dumitaleeeeeee…”

Nu acceptase vestea şi se prefăcuse timp de două ore că nu s-a întâmplat nimic, pe principiul că "ce nu se vede, nu există".

Nu era corect, doar fusese ales el la referendum de şapte milioane patru sute de români care plângeau acum pe uliţele prăfuite ale satelor din Gorj, rămase fără far călăuzitor în vremuri cumplite, când biata ţărişoară era ameninţatî de dictatura occidentală, de Angela Merkel, Gitenstein, Obama, Darth Vader şi Chuck Norris. Jalea era cu atât mai mare cu cât realizau că de-acum încolo, ora 19 nu va mai fi niciodată ce-a fost… ORA aceea ar trebui scoasă definitiv, pentru că fusese ORA lui, ceea la care se adresase naţiunii şi Dumnezeu îi era martor că alesese cele mai meşteşugite cuvinte, cel mai persusiv ton şi mereu, dar mereu cu inflexiuni vocale menite să rupă sufletele-n două de emoţie şi patriotism.

Când nu mai avusese încotro şi trebuise să accepte adevărul, lumea lui se prăbuşi, la fel şi lumea celor şapte milioane, care terminaseră şi uitaseră de mult suta de lei cu care fuseseră recompensaţi pentru exercitarea dreptului fundamental, acela de a vota încolonaţi, după cum li se cere.

Tunase şi fulgerase cu faţa schimonosită de om care fusese furat de un drept al lui, câştigat pe bună dreptate cu 9000 de voturi. Da, da, alea 9000 de voturi contau mai mult ca ale lui Băsescu, pentru că vezi bine… buturuga mică, răstoarnă carul mare". Şi se mai trezise şi Ponta ăsta, alunecos şi imprevizibil să spună că va coabita cu cetăţeanul Băsescu… "Fi-r-ar a dracului de treabă, Victore, te spun lui Voiculescu. Ai uitat când te-au făcut praf şi pulbere la antena3, nenorocitule… de unde crezi că ţi s-a tras, ai?"

Era înconjurat de duşmani: presa, serviciile, pdl-ul, psd-ul, ungurii… Toţi îi erau împotrivă, afară de cei şapte milioane, pentru care va lupta până la moarte, se va bate cu toată lumea până la ultima picătură de vlagă, cu toată forţa, cu toate armele. I se umeziseră ochii de emoţia dată de aceste gânduri nobile şi se văzu călare pe-un cal de foc, împărţind dreptatea prin Mona Pivniceru. Măcar cu atâta se alesese, pohta ce pohtise i se-ndeplinise şi "verticala" doamnă Pivniceru îi jurase LUI credinţă, propăşire, chestii…

Îi veni în minte refrenul lui Tudor Gheorghe şi se trezi îngânând cu vocea întretăiată de hohote de plâns: oooof, ce dor, ce chin, ce jale măăăăăi…

Textele și comentariile Angelei Tocilă pot fi citite și pe site-ul Politicstand.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *