Păcatul tătucului Iliescu și restauraţia lui Ponta Vodă

35 de milioane de euro. 30.000 de lei de căciulă pentru 5.500 de revoluţionari. Totul din bani publici. Banii mei şi ai tăi. Plăţi justificate numai pentru văduvele, orfanii şi cei care nu pot să muncească din cauza rănilor primite la Revoluţie.

Pe înţelesul juristului Ponta, ei au suferit daune pe care noi trebuie să le plătim acum. Asta este normal şi moral. Plata altor sume către cetăţeni apţi de muncă este o hoţie.

Bănetul este extras din vistierie de Ponta Vodă ca recompensă pentru implicarea revoluţionarilor în drenajul care l-a adus pe tron.  Ponta mai face altceva pe lângă recompensarea pentru serviciile prestate. Continuă ceea ce a început Ion Iliescu, în 1990 şi ţine de filosofia hoţiei după care funcţionează mulţi dintre colegii de partid ai domnului prim-ministru.

Revoluţionarii care vor încasa acum cele 300 de milioane de lei vechi strigau, în 1989, ”Jos comunismul!”. În acelaşi timp, la Televiziunea Română Liberă, era prezentat ”tovarăşul” Ion Iliescu, actualul tătuc al PSD, care ne-a vorbit cu patos revoluţionar despre ”nobilele idealuri ale socialismului, ideologia comunismului ştiinţific şi întinarea numelui Partidului Comunist Român”.

Teoretic cele două stări de spirit nu au nimic în comun.

Practic, tovarăşul Ion Iliescu i-a cumpărat pe revoluţionari cu funcţii şi bani, după ce a furat Revoluţia. Este suficient să citeşti Proclamaţia de la Timişoara şi apoi să te uiţi la istoria ultimilor 23 de ani pentru a înţelege hoţia originară, păcatul lui Iliescu. Diferenţa între România din Proclamaţie şi România reală este atât de mare încât, la scară istorică, furtul nu poate fi ascuns.

Furtul originar a născut ulterior filosofia hoţiei ce face ravagii în partidul clocit de Ion Iliescu. Furtul intelectual al prim-ministrului Victor Ponta, traficul de influenţă al deputatului Ioan Stan, hoţia electorală de care e acuzat Liviu Dragnea sau infracţiunile pentru care este judecat secretarul executiv al PSD, Dorin Lazăr Maior, sunt toate păcate derivate din păcatul originar al tătucului tuturor: tovarăşul Ion Iliescu.

Blocarea plăţilor pentru revoluţionarii care au fost cumpăraţi ca să permită hoţia originară şi trimiterea după gratii a corupţilor generaţi de ea sunt etape prin care trebuie să trecem în drumul către normalitate, către România gândită în Proclamaţia de la Timişoara.

Un drum anevoios, în care ne-am împotmolit atunci când partidul lui Iliescu a luat frâiele ţării. Suntem obligaţi, din nou, să plătim mita revoluţionarilor şi aceasta este prima parte a restauraţiei. Dorin Lazăr Maior a anunţat deja a doua parte, consfinţită în scris prin documentul semnat de liderii USL cu revoluţionarii şi rezerviştii colonelului Dogaru: desfiinţarea tuturor instituţiilor care trimit corupţi după gratii şi impun un stat de Drept. Maior, care are şi calitatea de inculpat, va protesta împotriva DNA. Colonelul Dogaru răcneşte de luni de zile la noi împotriva Curţii Constituţionale.

Totul e în logica restauraţiei pe care o execută Ponta Vodă.

Toate articolele de Mălin Bot, pe hydepark.ro

Citește și alte editoriale de același autor, pe aceeași temă:

Alte opinii de același autor, din evz.ro:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *