Paşaportul Nansen

Şi nu numai ei, ci aproape jumătate milion de persoane, în general refugiaţi politici, autoexilaţi de conştiinţă, mulţi dadaişti, medici, arhitecţi, ingineri, artişti, filozofi.

După primul război mondial a apărut problema persoanelor fără ţară, persoane care, parţial, s-au constituit într-un val de refugiaţi. Situaţia a fost agravată de războiul civil din Rusia. Mai toţi aceşti oameni nu aveau acte de identitate, sau nu le arătau. Soluţia a fost dată de celebrul explorator, chimist şi inventator, om politic de succes, norvegianul Fridtjof Nansen. Sub egida Ligii Naţiunilor el a proiectat paşaportul care îi poartă numele, reluînd un mai vechi concept al Crucii Roşii şi care, iniţial, era eliberat doar de Oficiul Nansen din Norvegia şi care, tot iniţial, trebuia să rezolve problema identităţii refugiaţilor. Oficiul a primit în anul 1938 Premiul Nobel pentru Pace pentru întreaga activitate, dar şi ca încă o recunoştere postumă a meritelor marelui norvegian, Fridtjof Nansen care primise acelaşi premiu în 1922, anul în care a fost emis primul paşaport.

Apoi 52 de ţări au început să emită paşapoarte Nansen. Secretul paşaportului apatrid era că persoana care primea acest act de identitate trebuia să părăsescă teritoriul statului emitent şi să nu se mai întoarcă înapoi niciodată. Putea, însă, călători oriunde. Aşa au scăpat ţările occidentale de o parte din valul de refugiaţi, plimbându-i de colo-colo.

Acest aspect a făcut ca paşaportul Nansen să fie dorit de dizidenţi, în general de cei cu o stare materială relativ bună, dar care nu mai suportau inepţiile politice şi viaţa de zi de zi din ţara lor de origine. Şi care doreau să nege apartenenţa lor la o ţară, la o naţiune, ca act voit politic. Discriminarea şi persecuţiile din Europa au făcut ca mai multe sute de mii de evrei să ceară şi să obţină paşaportul Nansen. Chiar Einstein a fost posesorul, adevărat, pentru foarte scurt timp, al unui paşaport Nansen.

În America paşaportul Nansen era foarte bine primit, se explică pe insula Ellis, la Muzeul imigrării. “Prezenţa unui paşaport Nansen era un semn că posesorul nu era de acord cu ce se petrecea în Europa. Nici noi nu eram de acord." Omul de radio de excepţie care este Denise Theodoru spune : “Am considerat întotdeauna că Statele Unite sunt o Europă mai bine făcută. Mult mai bine făcută de oameni veniţi aici decepţionaţi de ce se întâmpla în Europa!"
De ce paşaportul Nansen? Oricum, astăzi nu se mai eliberează. Dar dacă s-ar emite din nou, oare câţi români ar solicita paşaportul Nansen?

Surse din societatea civilă susţin că peste trei milioane de români dintre cei care au plecat să muncească în străinătate, nu se gândesc în nici un caz să se mai întoarcă în ţară şi că urmăresc naturalizarea în spaţiul respectiv. În ultimii zece ani au plecat din ţară, aceleaşi surse spun, un număr enorm de cetăţeni români, de exemplu 11.000 de medici, 7.000 de ingineri, în total 33.000 de absolvenţi de studii superiore, unii cu o vechime mai mare de cinci ani în activitate. Acest lucru contribuie la reducerea drastică a nivelului de trai a populaţiei rămase în ţară, pe lângă gravele greşeli politice şi structurale.

De fapt limita roşie de suportare a populaţiei a fost depăşită în acestă lună. Hoţia şi batjocura faţă de populaţie nu au fost niciodată la aceste cote. Mulţi, din ce în ce mai mulţi se întreabă cu ce au greşit de s-au născut români! Sunt destui oameni cinstiţi şi harnici, se munceşte mult dar fără folos în România, dar din nefericire oamenii onorabili sunt prizonierii “sistemului ticăloşit", al unui grup de clovni, unii politici, putrezi, dar putrezi de bogaţi şi a câtorva milioane de hoţi şi puturoşi.

România are un record trist, circa 32% din populaţie are cazier. În general este vorba de găinării mărunte, făcute din disperare şi de foame. Dar se simte tensiunea care domneşte în populaţie şi climatul violent din familii sau crimele făcute la furie sunt doar un semn. Lumea este din ce în ce mai nemulţumită. Gradul de entropie, dezorganizarea, atinge în România un nivel neacceptabil. Se “greşeşte" din ce în ce mai des, oriunde, fie la stat fie în privat. Oamenii par absenţi, preocupaţi de altceva. Mai oriunde se afişează o atitudine de “poker face". Nesimţirea. Este un mod conştient, sau nu, prin care populaţia saboteză sistemul. Şi nu mai este dispusă să suporte. Deocamdată populaţia este hipnotizată de zvârcolirile meşteşugite ale hidrei politice cuprinsă de orgasmul alegerilor. Dar un amănunt, un ce acolo, poate fi oricând un catalizator, un declanşator, pentru ura şi furia populară. Toate la timpul lor.
Recunosc, cu disperare şi durere, că am eşuat. Mi-am irosit viaţa, banii şi energia degeaba. Am încercat, aşa cum am putut, în afaceri, educaţie, politică, media, împreună cu alţii, prea puţini, să construim o Românie modernă şi democrată, un loc plăcut şi sigur unde să trăieşti respectând legea, să munceşti şi să aduni încet şi solid avere dacă te duce braţul şi mintea, drept şi cinstit şi să-ţi creşti copii frumos şi în spirit creştin. Şi lumea să fie cu zâmbetul pe buze, pentru că trăieşte într-o ţară bună de care este mândră.

Am crezut că în Grădina Maicii Domnului este loc pentru un trai decent pentru toată lumea. Mea culpa! Am fost învinşi, tragic şi nemeritat, de o mână de ticăloşi care sfideză realitatea, legile, credinţa şi mai orice, de nesimţirea devenită politică naţională şi de câteva milioane de hoţi şi leneşi. Am studiat religia, magia, astrologia, paranormalul crezând naiv şi prosteşte că cine ştie ce blestem este pe capul ţării acesteia. Cel puţin am învăţat nişte lucruri importante. Dar nu l-am ascultat pe bunul profesor, exemplu de viaţă, pe Mircea Eliade : “ nu mai visa atâta, adevărul este unul singur: dacă te bagi în troacă te mănâncă porcii. Nu poţi să te lupţi cu o floretă împotriva unei armate de topoare".

Cu toate că ştiu că nici în străinătate nu este o perioadă bună, oriunde, cu câteva excepţii, este mai bine decât în România pentru un om cinstit şi harnic şi care vrea să rămână onorabil. Ştiu foarte bine frustrările exilului, dar mai ştiu că nu prea îţi pasă de ţara de adopţie ba poţi să faci haz de tâmpeniile de acolo. Nu sunt ale tale, nu rezonează cu inima ta. Nu te duce la disperare ca prostia, vulgaritatea, corupţia, hoţia şi sărăcia din ţară. Nu este ţara ta. Patriotismul nu este o iubire pentru un spaţiu geografic ci pentru un anumit timp din viaţa ta. Cu toate că spuneam adesea, aflat aiurea în lume : Soarele răsare de la Bucureşti! Păstram adânc în inima mea o senzaţie puternică şi nelămurită, ca o dragoste neconsumată din adolescenţă, care era dorul de ţară. Acum sunt un apostat, nu mai cred, nu mai simt că “valorile" româneşti contemporane îmi aparţin.

Sau cel puţin spaţiul poluat de o parte a presei. Nu mai cred în zăcăminte minune, descoperite peste noapte şi în afaceri colosale cu mine părăsite. A trecut vremea minciunilor frumoase. Banii vor ajunge tot în buzunarul "băieţilor deştepţi", iar populaţia va sărăci şi mai mult. O mare dragoste se poate transforma în decepţie. Poate că mi-e dor de un paşaport Nansen!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *