Pesediştii şi-au verificat sms-urile. Traian Băsescu revine oficial, la Cotroceni

Nu ştiu cât de mult şi- l dorea Victor Ponta pe Traian Băsescu înapoi la Cotroceni, dar cu siguranţă vrea să salveze ce mai poate din imaginea sa externă şi aşa foarte erodată. După scandalul cu plagiatul, participarea la Consiliul European şi după modul în care USL gestionează situaţia politică de vreo 2 luni, o neacceptare a deciziei CCR ar fi fost cireaşa de pe tort. Aşa cum spunea şi fostul său coleg de partid, sociologul Alin Teodorescu, „Victor Ponta este văzut la Bruxelles ca o persoană care are o problemă de integritate”.

 Iniţial, PNL, puternic susţinut de PC, a încercat să forţeze mâna PSD pentru a amâna revenirea lui Traian Băsescu. Nu ştiu pe ce mizau: pe puterea de persuasiune a Antenelor pentru ca oamenii să iasă în stradă sau poate pur şi simplu, era vorba de dorinţa de a evita o demobilizare şi dezamăgire bruscă a electoratului. Pentru a nu crea impresia de sciziune în interiorul USL, pesediştii au fost, într-o fază iniţială, de acord să boicoteze plenul. Urmare a reacţiei externe… a lui Victor Ponta de această dată, PSD s-a răzgândit. Cealaltă parte a USL l-a urmat pentru că nu mai avea de ales, şi probabil din acelaşi raţionament: să dea impresia de unitate.

 Tot circul de ieri desprins dintr-o piesă de Eugen Ionescu arată tocmai disensiunile la cel mai înalt nivel în USL. Şi e normal: una dintre părţi se simte de parcă ar fi pierdut ceva ce considera a fi o certitudine: funcţia de preşedinte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *