Portret de pseudo-izbavitor: Ernesto „Che” Guevara (1928-1967)

Nu era un birocrat oarecare, ci un profet al violentei. Dupa victoria lui Castro, Che a fost unul dintre principalii partizani ai constituirii politiei secrete a noului regim. Deviza sa era: „datoria fiecarui revolutionar este sa faca revolutia”. In acest caz, era vorba de „demascarea” asa-zisilor contra-revolutionari si de pedepsirea lor fara nici un fel de mila. Compasiunea crestina a acestui ateu era extrem de selectiva.

 Subordonatul lui Guevara din epoca, Ramiro Valdez, a fost primul sef al Cekai cubaneze. Un alt organizator, de asemenea prieten al lui Guevara, a fost Angel Ciutah, veteran al Razboului Civil din Spania si apropiat de Ramon Mercader, asasinul lui Troţki. Dupa invazia esuata din aprilie 1961, regimul castrist (ori mai precis spus castro-guevarist) a declansat o vanatoare a presupusilor inamici ai unei revolutii tot mai opresive. Intr-o conversatie cu ambasadorul sovietic, Guevara vorbea cu mindrie despre lugubrele represalii, afirmand ca nu li se va permite acestor contravolutionari (el ii numea viermi) sa ridice capul din nou. Dezumanizarea adversarului face parte din logica, adica ilogica, de tip comunist si fascist.

 Stalinizarea revolutiei cubane l-a asfixiat pe Guevara. Obisnuit cu mitinguri isterizante, cu stilul noctambul, de nesfarista chermeza al primei perioade de dupa venirea la putere, ii venea greu sa se adapteze pozitiei de ministru al industriei. Era un rebel mereu in cautarea unei cauze exaltante, un aventurier cu obsesii ideologice. Nu era vorba de vreo rezerva in raport cu brutalitatea noului regim, din ce in ce mai ostil oricarei expresii de autonomie. Pentru internationalistul argentinian, problema era mai degraba una de ajustare la mediocritatea noii existente. Nu putea suporta ceea ce i se parea a fi inghetarea revolutiei. M-am intrebat aseseori de ce a devenit leninist si nu anarhist.

 Guevara a fost posedat de demonul revolutiei, de dorinta irezistibila de a exporta modelul cuban la nivelul intregului continent ori chiar pe scara planetara. Ca ganditor marxist, Guevara s-a ilustrat prin teoria nucleului (foco) de guerrilla, a acelui microcosm menit sa permita geneza „Omului Nou”. Multe din ideile lui Guevara au fost sistematizate de prietenul sau Regis Debray in cartea „Revolutie in revolutie”. In jurul sau si mai ales in jurul mortii sale s-a brodat un fel cristologie seculara.

 Spre deosebire de alti conducatori comunisti ca si de atitia revolutionari de salon, Guevara si-a luat in serios convingerile, platind in final cu pretul vietii pentru ele. Din acest punct de vedere, exista o similitudine intre destinul sau si cel al Rosei Luxemburg. I-a detestat pe comunistii pro-sovietici, care la randul lor, nu au miscat un deget sa-l sustina in suicidara expeditie boliviana. A fost in final tradat de taranii din muntii unde isi facuse baza, deci tocmai de cei pe care isi propunea sa-i elibereze, fara sa-i pese daca acestia doreau acest gen de „dezrobire”. A fost pseudo-izbavitorul abandonat si tradat cei pe care credea ca venise sa-i izbaveasca.

 Tezele guevariste despre revolutia mondiala erau impregnate de un voluntarism extrem si de romantism politic iresponsabil. In scrisoarea trimisa reuniunii Organizatiei Tricontinentale, Guevara proclama necesitatea de „a crea doua, trei, multe Vietnamuri”. Intalnirile din 1964 cu Tito si cu Mao l-au dezamagit, ambii lideri parandu-i insuficient de pasionati de pregatirea marelui incendiu revolutionar planetar.

 Moartea lui Guevara in octombrie 1967 a marcat infrangerea unei intregi paradigme revolutionare bazata pe focarul insurectional drept imaginar catalizator al unei salvari prin revolutie. Idealizarea taranimii sarace drept subiect unei revolte apocaliptice, suspiciunea in raport cu ceea ce, pe urmele lui Lenin, Guevara dispretuia drept „cretinism parlamentar”, oroarea in raport cu „filistinismul burghez”, plasmuirea unui umanism apocrif in care scopul final justifica utilizarea celor mai crude mijloace, fetisizarea violentei ca instrument al unei purificari universale, iata care sant liniile esentiale ale marxismului lui Guevara. De ani de zile, fiica sa, Aleida, cutreiera lumea tiniad prelegeri despre Che. La o asemenea manifestatie in Italia, dupa ce a semnat tricouri cu poza lui Guevara, a aflat ca tinerii participanti erau de fapt fascisti. „Ei nu stiu nimic despre el”, a spus fiica lui Che. Ori poate ca stiu…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *