Prea multe lacrimi pentru Huidu, nicio compasiune pentru cei ucişi

Am şi eu o anume simpatie pentru Huidu. Sper ca o expertiză (corectă!) să demonstreze că accidentul s-a produs independent de voinţa sa. Dar, dacă este vinovat, ar trebui să stea o vreme la puşcărie. Prea mulţi inocenţi sunt ucişi pe şoselele României de către persoane influente, iar justiţia le dă cel mult o pedeapsă cu suspendare. Practic, aceasta este o licenţă pentru a ucide – eventual cu condiţia să nu recidivezi.

Să ne amintim câteva cazuri, prea repede uitate. În 2001, bancherul Dan Pascariu a intrat pe contrasens şi s-a suit cu SUV-ul său peste nişte amărâţi care circulau cu o maşină mică, sud-coreeană. Bilanţul: doi morţi şi trei răniţi. Final în justiţia română: un an de închisoare cu suspendare, pedeapsa fiind graţiată! În 2002, deputatul PSD (ex-PRM) Luca Ştefănoiu omoară un copil care se juca pe trotuar. Poliţia descoperă că Ştefănoiu avea alcoolemie, dar deputatul susţine că aceasta este rezultatul faptului că a mâncat mere. Abia în 2006 justiţia ajunge la o condamnare definitivă: doi ani, cu suspendare. În 2004, Carmen Păunescu, soţia defunctului senator Adrian Păunescu, intră în depăşire pe contrasens şi omoară trei oameni. Pedeapsa: doi ani cu suspendare. Observaţi numitorul comun: nici una din aceste personalităţi nu a stat o zi la închisoare. Justiţia este înţelegătoare: sunt oameni care au familie, pot fi recuperaţi de societate, îşi despăgubesc victimele. În oarecare măsură, această clemenţă poate fi justificată. Dar rezultatul este că, potrivit statisticilor europene, în 2009, în România, 2796 de persoane au murit în accidente rutiere – locul cinci în UE. Dacă raportăm numărul de victime la un milion de locuitori – 142 – România se află pe locul trei în UE, după Lituania şi Polonia.

Bineînţeles, putem da vina pe şoselele proaste, dar nu cred că această explicaţie este suficientă. Vina cea mai mare este a sistemului judiciar şi în primul rând al poliţiei rutiere, coruptă şi politizată. O poveste aparent minoră: între 1 august şi 30 septembrie, aproape în fiecare seară în care mergeam cu maşina spre TVR, un echipaj a poliţiei rutiere stătea la pândă la poalele Dealului Patriarhiei, agăţând şoferii care nu dădeau prioritate la o trecere de pietoni prost marcată şi greu de observat.

Oricum, echipajul poliţiei nu s-a mişcat din intersecţie timp de luni întregi, aşa că rar mai era vreun provincial care pica în cursă. La doar o sută de metri mai încolo, într-o altă intersecţie supraaglomerată, cu şapte benzi pe un sens, seară de seară, o bandă de adolescenţi se năpustea asupra maşinilor de lux conduse de tinere domnişoare şi le spăla geamul din spate. De teamă că ar putea fi scuipate sau că maşina ar putea fi zgâriată, femeile plăteau. Repet, asta se petrecea seară de seară, până când a venit frigul.

Este evident că acei adolescenţi făceau parte dintr-o reţea organizată, iar poliţia lua mită ca să închidă ochii. Povestea poate să pară minoră, dar nu cred că aşa ceva era posibil într-o ţară civilizată. Ea arată, o dată în plus, cât de coruptă este această structură, dincolo de nenumăratele ştiri despre carnetele de şofer date pe şpagă (apropo, ştie cineva dacă au fost trimişi în judecată şi mituitorii şi câte carnete obţinute astfel au fost anulate?).

Ştim cu toţii ce se întâmplă în accidente precum cel în care a fost implicat Huidu. Presa ţine scandalul câteva zile, după care-l uită. Vor veni apoi expertize peste expertize, din ce în ce mai favorabile celui anchetat şi defavorabile mortului. Va urma un lung proces şi eventual, cel mult, o pedeapsă cu suspendare. În România, şoferii din lumea bună pot ucide fără teama că vor sta măcar o zi la puşcărie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *