Pregăteşte USL demiterea preşedintelui Băsescu pentru înaltă trădare dacă nu îi iese referendumul?

Dacă referendumul nu are efectul scontat, atunci USL a pus deja la cale un plan B. Ieri, Puterea a depus o plângere penală împotriva preşedintelui suspendat şi împotriva a 14 lideri PDL. Dincolo de efectul pe termen scurt şi anume, faptul că doresc să arunce pe seama lui Traian Băsescu răspunderea pentru imaginea proastă a României în plan european, demersul mai are încă o ţintă. Dacă referendumul va fi invalidat, atunci motivele invocate de USL pentru depunerea plângerii penale(„răspândirea de informaţii false, defăimarea ţării şi a naţiunii şi periclitarea siguranţei economiei naţionale şi a stabilităţii monedei”), pot sta la baza formulării acuzaţiei de înaltă trădare.

Articolul 96 din Constituţie prevede că parlamentarii, prin votul a două treimi pot decide punerea sub acuzare a Preşedintelui pentru înaltă trădare. De la data punerii sub acuzare şi până la data demiterii Preşedintele este suspendat de drept. Instanţa avizată să judece cazul este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar Preşedintele este demis de drept la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

Ca şi documentul redactat de USL privind motivele declanşării suspendării din funcţie a lui Traian Băsescu şi plângerea penală înaintată împotriva preşedintelui suspendat e de tot râsul. Pe scurt, Uniunea susţine că instituţiile europene s-au alarmat asupra situaţiei din România doar datorită declaraţiilor lui Traian Băsescu şi ale PDL, care sunt de altfel acuzaţi că au intimidat Curtea Constituţională şi Avocatul Poporului !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *