Premierul nu renunţă la supraimpozitarea bugetarilor. Crin Antonescu-prins pe picior greşit?

Si chiar dacă majoritatea nu trec de 1000 de euro, semnalul nu ar fi unul favorabil dacă ar fi incluşi în aceeaşi categorie. O să mai fie scutite şi alte categorii de această supraimpozitare ? Nu m-ar mira să apară şi angajaţii din sistemul medical, de exemplu.

Cert este că scutirea anunţată de Ponta îi pune într-o postură dificilă pe liberali. Care s-au opus acestei impozitări suplimentare. Practic, premierul s-a asigurat că un segment bugetar semnificativ nu îi devine ostil. Iar liberalii o să pară protectorii « celor puţini şi bogaţi ».De exemplu, a consilierilor din companiile de stat cu salarii de peste 350 milioane de lei, după cum nominaliza Victor Ponta.

Prin acest tip de mişcări politice se explică popularitatea în creştere a lui Victor Ponta. Contrastul dintre cei doi copreşedinţi ai USL este imens în comparaţie cu lunile precedente. Dacă vă amintiţi, distanţa dintre cei doi lideri ai USL era aproape insesizabilă. Ba chiar Crin Antonescu părea locomotiva USL. Dacă ne uităm însă la cel mai recent sondaj IMAS, Victor Ponta are o cotă de încredere de 43,1%, urmat de Mugur Isărescu cu 39,1%. Crin Antonescu este de-abia pe locul trei, cu 32,4%. La mai bine de 10 puncte distanţă comparativ cu Victor Ponta.

Este normal ca un guvern şi mai ales, un premier tocmai instalat în funcţie să beneficieze de o popularitate în creştere. Dar Crin Antonescu ar trebui să fie vigilent. Şi mai calculat, şi mai orientat, şi mai prezent. Ca în orice tip de alianţă, un partener va dori să fie « mai egal » ca celălalt. Iar pesediştii încep să aibă argumente să ceară acest lucru. Pentru moment, doar de imagine, dar peste aproximativ o săptămână probabil şi de natură electorală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *