Preşedintele Băsescu către Iliescu: „Mulţumesc, domnule preşedinte !”

Mă aflam la doi metri de Iliescu, proaspăt senator, retras pe un loc din ultimele rânduri ale sălii de plen. Băsescu a coborât, a traversat toată sala şi a venit direct la Iliescu, i-a strâns mâna şi i-a spus: "Mulţumesc, domnule preşedinte !"

Prin 2003, când colaborarea instituţională dintre primarul general, Traian Băsescu, şi primarii de sector, toţi de la PSD , era blocată, Ion Iliescu a descins personal la sediul primăriei ca să medieze reluarea unui dialog în interesul bucureştenilor şi al oraşului. Apoi, a mai participat la două şedinţe ale CGMB conduse de Băsescu, unde consilierii PSD erau majoritari, deoarece şi aici intervenise un blocaj. Unde sunt vremurile de atunci ? Ce s-a întâmplat, de s-a ajuns la încrâncenarea actuală ?

Am avut prilejul să asist la momente extrem de semnificative privitoare la atitudinea forţelor politice din alte ţări faţă de preşedintele în funcţie sau foşti şefi ai statului. În Congresul SUA, preşedintele este ovaţionat de absolut toţi, când îşi face apariţia, pentru că există un respect reciproc şi convingerea că Puterea fără Opoziţie e un nonsens. La fel am văzut că se întâmplă şi în Italia şi în alte ţări cu tradiţie democratică. Asta nu incumbă obligaţia să fi de acord cu orice decizie prezidenţială.
Marele dispărut, Vaclav Havel, scria de curând: " Idealul pe care îl atinsesem era că am contribuit la prăbuşirea regimului totalitar comunist. Dar, din păcate, idealul a fost la scurt timp înlocuit cu iluzia calculului cinic, cu iluzia profitului rapid, cu iluzia că toate celelalte lucruri în afara câştigului material sunt de fapt iluzii. În acelaşi timp, idealurile au devenit o povară şi un lucru de luat în râs. Sunt de părere că exact asta ar trebui să avem în vedere data viitoare când diverse grupări politice caută voturile noastre". Puţini oameni mai dau impresia azi că au idealuri. Nu mă refer la idealul îmbogăţirii rapide şi cu orice preţ. Nici la cel al eliminării fizice a adversarilor politici.

Ca şi Havel, Iliescu a luptat pentru idealurile sale – cu care poţi fi de acord sau nu – nu pentru "câştigul material". Nici măcar cei mai vehemenţi contestatari ai săi nu i-au reproşat vreo dorinţă de îmbogăţire. Cu cât succes a reuşit să-şi promoveze idealurile ? Asta au decis alegătorii, atunci când a candidat. Mai târziu va hotărî Istoria. Iliescu şi-a câştigat prestigiul, popularitatea şi autoritatea politică de care se bucură şi azi din partea unui număr de cetăţeni nu prin injurii, ci construind, atât cât a putut, atât cât s-a priceput. Cu riscul să mă aleg cu înjurături pentru convingerile mele din partea celuilalt număr de cetăţeni, o să mărturisesc că acesta este şi motivul pentru care am fost şi sunt alături de preşedintele Iliescu.

Poţi să fi de acord sau nu cu principii sau acţiuni ale unui jucător politic, dar ai oricând posibilitatea să-l combaţi civilizat cu propriile principii şi argumente. E o regulă a democraţiei, care garantează libera exprimare tocmai în acest scop. Nu cred că avem dreptul la opinie ca să ne înjurăm unii pe alţii în spaţiul public, ci ca să găsim soluţii împreună. Aş compara ce se petrece în ultimii ani pe scena politică, cu ce se întâmplă în fotbalul românesc. Suntem campioni la o "porcăială" cvasi-generală la nivelul conducerii cluburilor, dar când jucăm cu echipe străine, care se preocupă de fotbal, nu de declaraţii belicoase, suntem ciuca bătăilor. La fel şi în politica internă. E o bălăcăreală clasa întâi, de genul "Ba, pe-a mătii !", în loc de dialog constructiv pentru ieşirea din criză, iar poporul, drept consecinţă, o duce rău.

Sloganul definitoriu Opoziţiei din anii `90 era "Jos comunismul ! Jos Iliescu !". Acest slogan nu putea fi folosit în depăşirea dificultăţilor economice şi s-a văzut unde a ajuns Convenţia Democratică şi PNŢCD. Acum situaţia se repetă cu PDL pe post de PNŢCD. Sunt doar variaţiuni pe aceeaşi temă. Şi culmea ! Unui infractor de drept comun, Doru Mărieş, care a făcut puşcărie şi care n-are nimic de-a face cu Revoluţia, i se permite să ia cuvântul de la tribuna Parlamentului în numele revoluţionarilor şi de ziua Revoluţiei, doar ca să-l eticheteze "criminal" pe Iliescu. Surprinzător, dl. Blaga, preşedintele de şedinţă, nu a reacţionat aşa cum era normal. Mă întreb: este acest puşcăriaş reprezentativ pentru actuala Putere ? Se pare că, da ! Nu mai are Puterea un purtător de mesaj mai bun, chiar dacă l-au îmbrăcat şi l-au pieptănat ? Se pare că, nu !

Probabil că am o doză de subiectivism, dar simt în această manieră distructivă de a face politică: "Jos ! Jos ! Jos !", lipsa soluţiilor economice şi de combatere a corupţiei din anturajul politicii la nivel înalt şi o frustrare bolnăvicioasă a forţelor politice învinse cu regularitate de fostul preşedinte al României. Iliescu a câştigat mereu, mai puţin în 1996, când a vrut să piardă ( e o părere personală a unuia care a făcut parte din echipa de campanie electorală, chiar dacă Iliescu neagă acum), şi în 2005, când a fost trădat de câteva "cozi de topor" din PSD asupra cărora voi reveni cu altă ocazie.

Nu cu "Jos Iliescu !" veţi scoate România din criză, actuali conducători şi tacticieni politici ai Puterii ! Nu aşa se câştigă autoritate morală şi prestigiu sau alegeri. N-aş vrea să se înţeleagă de aici că dau lecţii, dar recunosc că m-aş bucura dacă limbajul şi sloganurile violente ar fi înlocuite cu argumentul raţional. În acest sens, ar fi utilă revenirea la un comportament civilizat şi constructiv, în genul imaginilor cu care am început articolul. Doamne, ajută !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *