Retorica urii şi sindromul PSM

Noţiunea însăşi de "putere", arata distinsul cărturar, este, în acest context, un semnificant fără semnificat. Putem vorbi de guvernământ, dar "puterea" este o noţiune mult prea largă şi prea aproximativă pentru a însemna ceva limpede în condiţiile acestor polemici. Şi totuşi, suntem anunţaţi în chip rău-prevestitor, ca un număr de intelectuali s-au “mercenarizat". Tonul l-a dat, acum câţiva ani, fostul preşedinte Emil Constantinescu către i-a acuzat pe intelectualii nedispuşi să participe la campaniile voiculescine împotriva lui Traian Băsescu, că ar avea "suflete de sclavi". Are el, desigur, suflet de erou…

Nu se şopteşte o vorbă despre rinocerizarea, adică vdamizzarea, atâtor jurnalişti, despre lamentabilul declin al standardelor de civilitate din discursul public, despre faptul că ne întâlnim cu o îngrijorătoare frecvenţa cu derapaje penibile ale comportamentului decent chiar în rândul clasei politice. Faptul că senatori PSD ajung să utlizeze cu impunitate discursul urii este un indicator al unei situaţii departe de a fi normală. Să-l ameninţi pe primul ministru cu soarta lui Aldo Moro este mai grav decât o alunecare de discurs, tine de zona morbidităţii şi a grotescului.

De prin 2006, deci din momentul declanşării acţiunilor de condamnare a dictaturii comuniste, cei care au susţinut acest demers demistificator, terapeutic şi regenerator au fost în chip continuu demonizaţi. S-a născut formula stigmatizanta "intelectualii lui Băsescu", augmentata şi pigmentata apoi de contribuţii pamfletare care vorbeau şi continuă să vorbească despre "sinecurişti", "camarilioti", "pupini" şi câte altele. Printre cei calomniaţi fără încetare se numără, în primul rând, oameni precum Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, H.-R. Patapievici, Mircea Cărtărescu, Mircea Mihăieş, Teodor Baconsky, Mihai Răzvan Ungureanu, Sever Voinescu, Traian Ungureanu, Cătălin Avrămescu, Mihail Neamţu, Sebastian Lazaroiu, Andrei Cornea şi subsemnatul. N-au scăpat de fulgerele noilor procurori nici Tom Gallagher, Cristian Preda, Dragoş Paul Aligica, Monica Macovei, Ioan Stanomir, Dan Tăpălaga, Adrian Cioflanca, Sorin Ioniţă, Cristian Patrasconiu, Andreea Pora, Rodica Palade, Mircea Marian, Brânduşa Armanca ori Cristian Câmpeanu. Nu mai vorbesc de insinuările imunde la adresa GDS şi a revistei "22". Se scriu rechizitorii inflamate împotriva "Evenimentului Zilei", sunt denunţaţi cei care publică aici drept "lachei", "valeţi" etc

Faptul că din raţiuni ce-ar merita explorate şi deconstruite în detaliu, acest război împotriva intelectualilor este purtat nu doar de cei numiţi de Cristian Ghinea, pe drept cuvânt, cyberfascisti, ci şi de alţi intelectuali, între care unii cândva onorabili, este de natură să te facă să reflectezi la festele pe carele pot juca vanitatea exacerbată, autocentrarea narcisista şi ranchiună îndelung cultivată. În unele cazuri, putem chiar identifica ceea ce sunt ispitit să numesc, inspirat de o conversaţie cu un prieten de idei, sindromul PSM (nu Partidul Socialist al Muncii, ci Prematură Senilitate Malignă).

Scrie aşadar Andrei Cornea : “De curând, Andrei Oişteanu a scris un excelent articol în revista 22 (Intelectualul şi imaginea lui), în care protesta împotriva pasivităţii intelectualilor care asistă intimidaţi la insultarea şi calomnierea imundă a lui Andrei Pleşu, Horia-Roman Patapievici şi Gabriel Liiceanu. Sunt întru totul de acord cu Andrei Oişteanu: asistăm la o imensă explozie de ură şi de minciună împotriva celor trei, ajungându-se până la arderea în efigie a unora dintre ei, precum s-a întâmplat nu de mult la Timişoara. (Pe când arderea cărţilor?) Şi de asemenea, asistăm la o insidioasă campanie de intimidare. Unde mă despart totuşi de Andrei Oişteanu este atunci când el vorbeşte despre "reducerea intelectualităţii române la (doar) cei trei“. Nu, nu intelectualitatea română este redusă în mod fals la tripleta de mai sus, ci în mod ţintit şi neechivoc numai cei cărora li s-a pus eticheta de "intelectualii lui Băsescu“. Aceştia sunt ţinta urii, a cărei origine nu trebuie căutată numai în psihologia resentimentului (vezi "Anatomia resentimentului", ed. Vladimir Tismăneanu, Curtea Veche, 2010), ci adesea şi într-o direcţionare politică clară.

Apoi, multe dintre cele mai ticăloase atacuri nu vin numai de la oameni care au studiat gramatica cu Vanghelie şi de la jurnalişti din liga C, precum Roncea, ci sosesc de la intelectuali autentici, din liga A. Nu plebea agitată de demagogi militează pentru desfiinţarea morală şi profesională a "intelectualilor lui Băsescu“ şi a celor asociaţi cu ei, ci chiar alţi intelectuali".

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *