Roşia Montană, automobilul electric şi războiul cu Iranul.

Discuţia s-a prelungit şi mi s-a atras atenţia asupra ultimelor cercetări ale lui James Dobbins şi Tom LaTourrette. "Nu te uita la ce au scris, la conţinut, ci la tipul de problemă". Apoi sursa a amintit ceva de un proiect senatorial şi de câteva metale rare. Apoi a continuat: "nu înţeleg de ce nu vă apucaţi serios de treabă la Roşia Montană." Şi a mai menţionat câteva localităţi. "De ce nu se face un parteneriat public/privat, listat la bursă! Ce, vă împiedicaţi de un contract? Este imperios să fie renegociat, poate chiar anulat, iar statul român trebuie să controleze situaţia, pentru că datele problemei s-au schimbat. Cu cianură, fără cianură, dar metalele alea trebuie scoase de acolo!"

Automobilul electric este visul energetic al oricărui inginer. Cu randament foarte mare, capabil de o acceleraţie considerabilă, nepoluantă, dar ce zic eu, cunoaşteţi foarte bine avantajele motorului electric faţă de cel cu ardere internă. În prezent are două deficienţe majore : costul foarte ridicat şi gradul de autonomie, care este mic în prezent. Cea mai “ieftină" maşină electrică costă 28.000 €. Iar autonomia nu este mai mare de 150-200 km.
Ce s-ar întâmpla dacă autonomia automobilului electric ar creşte la 10.000 km, iar preţul nu ar mai părea atât de mare. Şi nu este vorba doar de automobile ci de o întreagă clasă de utilitare, utilaje, camioane, bulldozere, locomotive, vapoare etc – tot ceea ce foloseşte astăzi motorul cu ardere internă, fie că este pe benzină, fie că este Diesel. Ar fi unul dintre punctele stipulate în, hai să zicem, pentru că nu cunosc titlul exact, “Proiectul Lionheart". Puţină lume ştie de acest proiect, o iniţiativă foarte discretă a unui grup de congressmeni republicani, făcută cu scopul de “a descuraja expansiunea Islamului în Lumea Liberă".

Proiectul propune combaterea suportului economic şi mistic al expansiunii agresivei religii. Adică renunţarea la combustibilul fosil şi în special al “aurului negru" ca principală sursă energetică. Acest lucru rezolvă şi aspectul mistic pentru că destramă profeţia “Să aveţi credinţă în Allah şi în Profetul său Mahomed şi credinţa va transforma nisipul de sub picioarele voastre în aur!". Nu se poate spune că Allah şi Profetul nu s-au ţinut de cuvânt. Un barill de petrol Brent, extras Abadan costă… 4,75$. De aici până la sutele de dolari, ca să folosim moneda de decont folosită, încă, de Iran este cale lungă şi foarte profitabilă.

Şi barilul de petrol poate să coste în curând 250$. Aceasta va însemna creştere exponenţială a preţului combustibilului. Este pragul calculat ca automobilul electric să devină rentabil, în masă. Cum se poate ajunge la acest lucru? Evident, printr-o stare tensionată în Golf, poate chiar un război cu Iranul! Isteria o să pună stâpânire pe burse, diverşii actori o să dorească să facă rezerve, speculanţii vor sări pe oportunitate şi iată cum preţul petrolului o să crescă rapid. Nu este un scenariu, "This is not a drill", este realitatea care ne asalteză.
Pe de altă parte cercetările energeticienilor şi chimiştilor merg către "bateria minune" un acumulator interschimbabil pentru automobilul electric de mărimea unui diplomat "American Tourister". Se estimează o autonomie de circa 500-700 km, după care bateria se scoate şi se schimbă cu alta nouă la orice "benzinărie".

Secretul acestei baterii minune este folosirea unor metale rare şi compuşi ai acestor metale rare, iar litiul este doar unul dintre acestea. Se spune că americanii sunt în Afghanistan pentru litiu. Poate fi o poveste, poate nu.
Ceea ce este clar este că aurul de la Roşia Montană este başca, praf de aur în ochii noştri. Sigur, este important şi scump, dar aurul nu este "target". Adevăratul scop al exploatării este obţinerea metalelor rare (s-a mai discutat în presă despre asta) iar contractorul canadian are contract "back to back" pentru furnizarea acestor metale. Cu un mare producător care s-a obligat să furnizeze două miliarde de baterii "American Tourister", (doar aşa ca să le dăm un nume, o să aflăm numele comercial când o să fie lansate pe piaţă). Producătorului de baterii nu îi pasă dacă cumpără litiul, hafniul, gandoliniul etc de la canadieni, români, columbieni, zairezi sau de la…marţieni! Ei vor ca metalele rare să fie extrase şi furnizate în mod decent. Proiectul este, însă, în mare întârziere. Proiectul pentru lansarea în masă a automobilului electric. Aşa se explică şi nervozitatea şi nerăbdarea contractorului "canadian" care poate fi pus în întârziere şi la penalităţi de producătorul de baterii. Contractorul străin ar face orice, subliniez orice, ca să înceapă lucrările şi să-şi onoreze obligaţiile. Sigur, dacă nu scapă în mod onorabil de contract, dar atunci pierde profitul de vreo zece miliarde de dolari eşalonaţi pe 15 ani. Poate cineva să renunţe la atâta bănet?

Prima dată am auzit de Roşia Montană şi de alte localităţi miniere din România în anul 1986. Reprezentam un consorţiu, o multinaţională, de fapt, în cursul unei discuţii cu unul dintre cei mai informaţi oameni de pe glob, iranianul Molavi Hassan Tabrizi, multimilionar şi pe atunci socrul unuia dintre cei mai puternici şi curtaţi oameni ai planetei, directorul NIOC (National Iranian Oil Company). Era o perioadă de destindere, toată lumea vorbea de convergenţa celor două sisteme, comunist şi capitalist, mai toată lumea considera pe atunci că un război între Creştinism şi Islam era imposibil şi oricum, prea costisitor. Molavi deplângea monoeconomia iraniană, bazată în principal pe resursele de petrol şi gaze. Şi clipind din ochi complice mi-a spus "ce vă pasă vouă, românilor şi vouă v-a fost Allah binevoitor pentru că aveţi sub tălpi la (şi a urmat o înşiruire de localităţi printre care şi Roşia Montană) metalele viitorului, energia cu care o să fie înlocuită energia petrolului. Amurgul Iranului este aproape dacă nu investim masiv în industrie, pe când voi aveţi totul de-a gata!". Bunul iranian nu ştia că România o să cade în mâinile unor corupţi, posibil chiar trădători de ţară.
Exploatarea Roşia Montană ca şi alte exploatări minere sau de suprafaţă din localităţi unde sunt metale sau resurse strategice trebuie să rămână sub controlul statului român. Aşa imperfect cum este, este un stat naţional. Şi statul poate oferi foarte multe locuri de muncă. Dacă este bine condus şi gestionat. Şi să nu ne mai luaţi cu minciuna că "tehnologiile moderne" sunt scumpe. Există bănci, există parteneriate, cotaţii la bursă, emitere de acţiuni publice etc etc. Nu aţi cumpăra acţiuni la Roşia Montană? După ce aţi citit articolul de faţă? Au mai făcut şi alţii comerţ internaţional, mai bine şi mai mult.

Marea majoritate a românilor declară că sunt săraci. Sărăciţi, mai bine zis. Domnilor politicieni, dacă furaţi şi vindeţi şi viitorul copiilor noştri să vă bată bunul Dumnezeu în Sfânta zi a Paştilor, că nu aveţi suflet! Că ce-i mai rămâne săracului decât să-l blesteme pe bogatul hoţ…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *