Să facem totul, tovarăşi!

ntrigată, mi-am coborât cocoaşa şi-am făcut câţiva paşi pe marginea drumului, admirând o turmă de oi păzită de un câine şchiop. Gândurile nu-mi dădeau pace, iar tensiunea era de nesuportat aşa că nu e de mirare că m-am abătut din greşeală de la drum, butonând radioul care insista cu Shakira şi vocea ei enervantă. Abia pe la intrarea în judeţul Cluj, am prins nişte ştiri. Noroc că mă oprisem în parcarea unei pensiuni, lângă obişnuita familie de cocalari prezentă peste tot în ţară, cu gipanul aşezat oblic pe două locuri, blocând un al treilea, când am auzit că guvernul Ungureanu căzuse, iar cel proaspăt fusese stabilit, unde credeţi? Ei bine, pe drumul spre Braşov.

Mi-a revenit fiorul, mi s-a îndreptat cocoaşa, dar m-a luat o durere ciudată de cap, fix în creştet. Un con imaginar al abundenţei se deşertase asupra mea… Mă vedeam robotind ca o furnică în toate cele 1.000.000 de locuri de muncă promise de USL, adunând cu hărnicie roadele muncii mele într-o uriaşă cămară ticsită cu de toate: lapte, brânză, ouă, blană. Periodic, îmi număram ouăle ca nu cumva să le uit numărul, pentru că nu am niciun chef să invit oameni străini să mi le numere ei.

Pe la Turda m-am pierdut iar, încercând să ghicesc componenţa guvernului. Am cerut indicaţii unui nene cu părul vopsit maro, care galant m-a invitat să dorm la el văzând starea de surescitare în care mă aflam. În timp ce mă dirija dezamăgit de insensibilitatea mea la ospitalitatea specifică românului dezinteresat, am mai avut o revelaţie rezistând tentaţiei răutăcioase de a nu da cu maşina accidental peste nenea: "Bunul simţ a triumfat în sfârşit! De acum înainte, laptele şi mierea vor curge, oamenii vor fi în sfârşit fericiţi, sătui, îmbrăcaţi de la D&G şi orice gospodină îşi va permite o geantă Louis Vuitton."

A doua zi, ajunsă acasă, am aflat că ne vom permite prima piscină şi din momentul acela, visele mele au început să prindă contur… Luminiţa de la capătul tunelului se apropia tot mai tare, mă învăluia, îmi dădea speranţe. Vuvuzelele sunau duios la Antene şi Realităţi: un fel de hei rup şi să facem totul. Am aplaudat şi am scandat timid Antonescu preşedinte, Ponta prim-ministru, lacrimi de fericire îmi inundaseră faţa. Aveam flash backuri de pe vremea când eram pionieră şi-l aşteptam cu nişte garoafe ofilite pe Ceauşescu în vizită de lucru şi mi-am zis în gând că "asta e ţara pe care o cunosc eu, un pas înainte, zece înapoi… să se modifice, dar să nu se schimbe nimic".

Am hotărât să pornesc iar la drum. În absenţa mea, pică guverne.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *