“Salmon Fishing in the Yemen” – Cronică de film

Intriga filmului este cât se poate de atrăgătoare şi originală: un şeic pe nume Muhammad (Amr Waked) nutreşte visul nebunesc de a popula cu somoni uedurile uscate ale Yemenului natal (în Peninsula Arabică). Întru împlinirea acestui ideal măreţ Harriet (Emily Blunt), consultantul financiar al şeicului, îl contactează pe doctorul Alfred Jones (Ewan McGregor), expert de talie mondială în probleme de pescuit şi piscicultură.
Iniţial, doctorul Jones este mai mult decât reticent: somonul este o specie caracteristică Atlanticului de Nord, prin urmare îi trebuie temperaturi scăzute pentru a trăi şi a se înmulţi; şi în primul rând, are nevoie de multă apă!
Pe scurt, Alfred Jones consideră întreaga afacere ca fiind o utopie, o nebunie absolut irealizabilă.

Aici intervine stimulentul politic: Patricia Maxwell (Kristin Scott Thomas), secretar de presă al premierului britanic, constată că presa internaţională abundă în ştiri negative privitoare la tensiunile şi conflictele dintre Marea Britanie şi ţările arabe (pe fundalul politic al implicării britanice în războiul din Afganistan); Patricia decide că are nevoie urgentă de o ştire pozitivă: o instanţă de colaborare paşnică şi fructuoasă între Regatul Unit şi o ţară musulmană oarecare.
Rezultatul: planul aducerii somonilor în Yemen capătă prioritate maximă, iar guvernul Majestăţii Sale îl încurajează în mod ferm pe recalcitrantul doctor Jones să ia cât se poate de în serios proiectul ce i-a fost încredinţat.

Drept urmare neverosimilul proiect începe, treptat, să prindă contur – şi pe măsură ce lucrările avansează, între cei trei protagonişti (doctorul Jones, Harriet, şeicul Muhammad) se cristalizează o prietenie caldă şi autentică.

“Salmon Fishing in the Yemen" este un film în care ironia blândă şi umorul fin, englezesc (direcţionate mai ales către birocraţi şi politicieni) sunt aşezate pe fundalul unei călduri umane atotcuprinzătoare.
Nu există personaje negative în adevăratul sens al cuvântului, ci doar oameni neînţelepţi şi neînţeleşi. Chiar şi teroriştii musulmani care încearcă să oprească proiectul somonilor sunt priviţi cu înţelegere de către şeic – nişte bieţi localnici speriaţi de schimbare, oameni care nu-i înţeleg grandiosul vis.

Însă filmul nostru, trebuie spus, îşi datorează farmecul în primul rând unor actori minunaţi, care fac roluri frumoase.
Ewan McGregor este delicios în rolul pescarului scoţian devenit doctor în piscicultură: Alfred Jones, figură accesibilă şi vulnerabilă cu care empatizăm instantaneu, şi care ascunde sub masca raţionalismului sec un suflet de poet.

Emily Blunt o încarnează pe Harriet, femeie de carieră ajunsă în preajma vârstei de treizeci de ani, care îşi caută cu febrilitate împlinirea în braţele Alesului. Dar… cine este Alesul?

Kristin Scott Thomas face un rol secundar spumos – ultra-savuros în pielea zgubiliticei secretare de presă Patricia Maxwell, femeie la costum şi mamă a patru copii, hiperactivă, cu atenţie hiper-distributivă şi multi-tasking, energică, fermecătoare, zurlie. Punct.

Nu în ultimul rând, Amr Waked este minunat în rolul înţeleptului şeic Muhammad, personaj cald, învăluitor, seducător în splendida sa nebunie, păstrător al unor vorbe de duh ce par coborâte dintr-o înţelepciune arabă străveche, din zilele lui Avicenna.
În calitatea sa de tartor al proiectului piscicol în care sunt antrenate celelalte personaje, şeicul Muhammad capătă alura unui veritabil suprapersonaj care învăluie şi veghează totul, răspândind în juru-i o atmosferă misterioasă în care evenimentele şi oamenii se întorc, pe nesimţite, către spiritualitate, înţelepciune şi iubire.

Vedeţi filmul. Zău! E păcat să-l rataţi. E terapeutic, veţi vedea!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *