Sărbătoare naţională cu glonţ pe ţeavă

Dar foarte mulţi erau şi îngrijoraţi. Dinspre Alba Iulia veneau tot felul de zvonuri. Am plecat cu o oarecare strângere de inimă, atenţie într-un an când trăisem evenimente violente în Piaţa Universităţii, pe mai multe străzi din centrul Capitalei, la Săpânţa şi chiar şi la Lyon. Unde tocmai când ajunsesem eu, poliţiştii omorâseră un magrebian nevinovat şi se declanşaseră cele mai mari bătăi de stradă din ultimul deceniu, pentru francezi. Am ajuns la Alba Iulia cu o zi înaintea marii sărbători. Cameristele din hotel mi-au povestit că oraşul era înconjurat de taburi, pe dealuri. Asta am şi verificat.

Tot ele mi-au spus că locuitorii din Alba Iulia îşi trimeseseră copiii la ţară. Cei care nu aveau treabă neapărat plecaseră şi ei. Oraşul era practic în stare de asediu. Zeci de autocare cu oameni dubioşi umpluseră străzile. Se vorbea că militarii, care erau peste tot, aveau glonţ pe ţeavă. Am întrebat şi ei au spus că aşa este. Momentul de la 1 decembrie 1990 este evocat şi într-o carte scrisă de Eugen Mihăescu (Între linii, Editura Rao, 2011). La origine un mare grafician trăitor mai mult prin străinătate şi care după ’89 a fost o vreme consilier a lui Ion Iliescu. Mitingul a fost „aranjat“ și m-am indispus îndată ce l-am văzut pe Roman dirijând galeria plătită special ca să-l împiedice pe Corneliu Coposu să vorbească, huiduindu-l. Nu aveam vreo simpatie pentru fruntașul țărănist, dar cred și acum, ca și atunci, că era singurul îndreptățit să țină un discurs cu prilejul sărbătoririi primei Zile Naționale de 1 Decembrie.

El, urmașul și colaboratorul celui care a contribuit direct la realizarea Marii Uniri, Iuliu Maniu. Iar Petrică, vrednic pui de cominternist, care nu cunoaște fairplay-ul, pentru care nu există luptă politică, doar pumnul vârât în gură, nici măcar nu s-a sinchisit să mascheze semnele de încurajare, menite să stârnească echipa de zgomote. I-am atras atenția și lui Iliescu și atunci am văzut, pentru prima dată, gestul necontrolat pe care îl are când îi faci observație și nu-i convine: pleacă scurt capul pe umărul drept și bâțâie din picior. În fond, pe Iliescu îl deranja că eu, și deci și alții, am văzut și dezaprob faptul că Petrică nu îi permite șefului opoziției să vorbească. Cred că atunci, la rândul lui, Iliescu a realizat că pot fi un martor incomod. Că văd anumite lucruri și, mai ales, că le judec pentru că nu gândesc la fel ca el și „ai lui“.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *