Se termină bătălia politică pe 29 iulie sau de-abia începe?

Nu cred că prezenţa la vot va trece de 50%. Nu numai pentru că ne aflăm în perioada concediilor, ci şi pentru că există un număr semnificativ de români care nu doresc să participe la vot pentru că asta ar însemna validarea şirului de ilegalităţi puse la cale de USL pentru suspendarea preşedintelui.

 Deja liderii politici ai USL au început să-şi construiască un alt discurs, în eventualitatea în care la urne nu se prezintă minim 9 milioane de români: Traian Băsescu nu are legitimitate şi trebuie să-şi dea demisia de onoare. Mă aştept inclusiv la organizarea de proteste, la scoaterea în stradă a organizaţiilor de revoluţionari „afiliate” USL şi a organizaţiilor de partid. În oraşe unde USL  are încă „priză”, precum Craiova. Nu cred că e deloc întâmplător faptul că USL nu a organizat până în acest punct niciun miting de amploare in Bucureşti, cu excepţia celor câteva sute de revoluţionari aduşi din câteva oraşe de prin ţară în faţa Teatrului Naţional. Spre diferenţă de protestele din iarnă şi în ciuda rezultatului de la alegerile locale din iunie, USL pierde serios teren în Capitală.

 Nu exclud nici varianta unui scandal cu impact european legat de modul în care se va desfăşura procesul de vot şi mai ales numărătoarea. USL deja face tot ce îi stă în putere în acest sens: voturile de pe listele speciale nu se mai numără separat, au fost desfiinţate birourile electorale de circumscripţie ale comunelor, oraşelor şi municipiilor, eliminarea din procesele verbale a stării sigiliilor de pe urne la încheierea votării, etc..

Toate aceste aspecte pot fi speculate cu lejeritate de Traian Băsescu. În plus, în acest caz va avea legea de partea sa. Care sigur, nu înseamnă mult pentru USL, dar contează la nivel european. O singură curiozitate am: se va retrage Crin Antonescu din viaţa politică dacă referendumul nu va fi validat, aşa cum a promis?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *