SILVIU PRIGOANĂ, LASĂ-MĂ SĂ TE SUSŢIN!

Aveam argumente de toate felurile, dar, mai ales, mi se părea incorect felul în care se punea problema. Îmi repugnă aroganţa titraţilor şi aerul de superioritate al celor fini cînd se angajează să facă politică într-o cetate ce se vrea democratică. Apreciez distanţa elitistă în contextul protrivit: la Academie, în universităţi, în sălile de conferinţă, în biblioteci, la ong-uri. Sînt dintre cei care adulează vedetele intelectuale ale momentului, sînt de-a dreptul snob în privinţa asta. Dar cred că ştiinţa adecvării e înţelepciunea socială. Prin urmare, cel mai mare eşec al unui intelectual rafinat este să nu înţeleagă bine care e spaţiul în care calităţile sale produc valoare, care e spaţiul competeneţi sale. În politica specifică unei democraţii, într-un partid care se vrea major, (adică vrea să aibă mulţi aderenţi şi mulţi militanţi pentru că vrea multe voturi), care ţinteşte scoruri de peste 30% în orice alegeri, mi se pare că fiţa intelectuală exclusivistă şi năsucul ţinut de degete înmănuşate pentru că pute sînt atitudini inadecvate şi, de aceea, un pic ridicole.

În general, mi se pare că respectul reciproc e obligatoriu şi general, mai mult, mi se pare că un intelectual e dator să respecte chiar dacă se întîmplă să nu fie respectat – sincer, mă contrariază să văd că-l tratăm cu deferenţă pe Victor Ponta şi cu dispreţ pe Silviu Prigoană. Precizez că ceea ce mă nedumereşte nu e deferenţa, ci dispreţul. Mai departe, mi se pare ciudat faptul că dinspre adversarii noştri nu se aude nici o contestare a candidaturii lui Prigoană, iar din tabăra noastră se aud numai critici şi nici o susţinere. La fel, mi se pare cel puţin nepotrivit să ceri public camarazilor tăi politici să facă ceva ce nu ai reuşit în discuţii interne să-i convingi să facă. Nu în ultimul rînd, vroiam şi să spulber iluzia unor prieteni de-ai mei în legătură cu electoratul bucureştean. Nu e deloc atît de "elevat", atît "informat", atît de "de dreapta" pe cît cred cei care îşi petrec viaţa între Arcul de Triumf şi Ştefan cel Mare, pe partea dreaptă a şoselei Kiseleff, cum mergi spre nordul oraşului. Dar nu am putut scrie un asemenea text pentru că a doua zi, miercuri, PDL Bucureşti a cerut "comunicatorilor" să pună la punct pe "intelectuali". Mi s-a părut un act primitiv, reprobabil în raport cu ce vrea PDL să fie, o eroare politică gravă şi am pus tocul jos. Nu puteam să contrargumentez cu prietenii mei cînd erau urecheaţi comunistoid nu pentru ceea ce spun, ci pentru ceea ce sînt. În fine, chestiunea s-a rezolvat chiar în acea zi şi ieri, joi, m-am decis să scriu, totuşi, articolul. PDL este şi vrea să rămînă un partid major şi nu unul de elită, de nişă. Silviu Prigonă aduce alături de el mai mulţi bucureşteni decît oricare alt pedelist. Mai mult, studiile arată că poate aduce încă şi mai mulţi – omul e atractiv. Să ne apucăm să "educăm" şi să "luminăm" electoratul bucureştean cu două luni înainte de a veni la urne, e cam nerealist. Atunci, ce facem?

Avem un avantaj politic serios prin faptul că putem să ne bizuim pe sprijinul a cel puţin partu din cei şase primari de sector. Acest sprijin nu vine, însă, în orice condiţii, pentru orice candidat ne trece nouă prin cap sau prin suflet. În plus, nu mi-e clar de ce Silviu Prigoană pare nefrecventabil unora. E flamboaiant, e tumultuos, e cabotin uneori. Vorbeşte mult, bogat şi, adesea are idei excentrice. Poate că a stat mai mult în studiouri de televiziune decît în bibliotecă. Dar, nu a pretins niciodată că e altfel. Dar, partidul nostru s-a bazat pe el la greu. Dar, e un antreprenor adevărat. Prietenii mei de dreapta par a vorbi extatic despre antreprenoriat în formule generale, dar cînd îl au în faţă pe unul care a performat în afaceri în media şi în salubritate şi a investit în IT şi imobiliare, nu le mai place. Nu prea înţeleg de ce. Că nu e bun de primar general – de ce n-ar fi? Eu văd că acest om curăţă o porţiune de Bucureşti unde primarul face peste 70% lejer şi pentru că e curăţenie bec în sectorul lui. Văd că Silviu Prigoană curăţă alte cîteva oraşe ale ţării în care primarii stau bine în sondaje şi pentru că e curăţenie în oraşele lor. Asta e chiar nimic? În plus, ştiu că susţine, de pildă, toate ideile lui Toader Paleologu în legătură cu dezvoltarea urbanistică a oraşului. Ştiu că împărtăşeşte viziunea mea şi a lui Toader în privinţa centrului Bucureştilor, spaţiu pe care Sorin Oprescu e pe cale să-l distrugă complet făcîndu-l un fel de nod rutier care alungă oamenii şi atrage automobilele. Ştiu ce crede despre responsabilitatea municipalităţii generale în privinţa transportului în comun. Că ar fi alţii mai buni decît el – da, sînt convins că acum putem găsi în Bucureşti cel puţin 100 de oameni care ar fi primari mai buni decît Silviu Prigoană, după cum putem găsi cel puţin 1000 care ar fi primari mai buni decît Sorin Oprescu. Numai că aceştia nu cîştigă alegerile. Asta e democraţia – ne place ori nu, înainte de a fi un bun primar trebuie să fii un bun candidat. Iar cifrele arată clar că cel mai bun candidat al nostru e Silviu Prigoană. Faptul că Silviu Prigoană citeşte altceva decît ce citim noi, îl descalifică politic? Şi apoi, ce ne cere el? Să intre într-o luptă foarte grea şi să-l susţinem în această luptă. Nu văd de ce nu l-am susţine.

În plus, mai e ceva ce ştiu destul puţini, dar eu ştiu bine şi îl califică pe Silviu Prigoană în ochii mei mai mult decît pe mulţi alţii. În ziua în care, la Camera Deputaţilor, se dezbătea Legea Lustraţiei şi udemeriştii au introdus în Comisia Juridică un amendament referitor la lustrarea foştilor procurori cu ţintă directă la Monica Macovei, Silviu Prigoană era în Comisie şi a fost printre primii care s-a prins şi a protestat, alertînd pe toată lumea. În plen, cînd cei mai mulţi dintre colegii noştri au votat împotriva Monicăi Macovei mînaţi fiind de o antipatie tîmpă – căci despre asta a fost votul pe acel amendament, de fapt – Silviu Prigoană a votat împotrivă alături de foarte puţini. Am fost acolo, în discuţiile fierbinţi ale acelui moment, purtate în săli, pe culoare sau în plen şi mărturisesc că Sivliu Prigoană a fost de partea bună cînd toţi greşeau. Gălăgios şi excesiv, cum îl ştim, dar a fost de partea bună. Pentru mine, asta înseamnă mult. Sigur că sînt o grămadă de alte chestiuni în care eu şi Silviu Prigoană avem opinii divergente. De curînd, ne-am confruntat verbal într-o chestiune legată de drepturile de autor şi drepturile conexe, în care sînt sigur că nu are dreptate pe de-a întregul. Dar asta e altceva – că tot am adus vorba despre adecvare. L-a criticat pe nedrept pe Toader Paleologu pentru un detaliu al miniosteriatului său la Cultură. Nici acolo Silviu Prigoană nu are dreptate. Dar acum e vorba despre altceva. E vorba despre candidatul nostru pentru Bucureşti. Despre candidatul PDL care poate aduce scorul cel mai bun posibil. Eu cred că Silviu Prigoană poate fi candidatul nostru pentru Bucureşti. Decizia este, însă, a organizaţiei PDL Bucureşti.

În plus, mai e şi o chestiune de management politic. Silviu Prigoană este singurul dintre candidaţii noştri care e ferm convins că îl bate pe Sorin Oprescu. Mai toţi îi spun că nu se poate, el crede că da. Este, cu alte cuvinte, singurul determinat să ducă această bătălie crezînd în victorie. Dintre toţi resemnaţii, el e cel care crede. Cei care se pricep cît de cît la campanii electorale ştiu bine ce vreau să spun subliniind acest lucru.

Of! Cînd mă pregăteam să scriu toate astea, îl văd pe Silviu Prigoană spunînd la televizor că va candida din partea PDL doar dacă partidul îi exclude pe Doru Baconschi, Cristi Preda şi Toader Paleologu. Iarăşi, am pus tocul jos. Cum să-l pot susţine pe Silviu Prigoană cînd cere în stil de şantaj eliminarea din partid a celor de care mă simt natural legat? De ce trebuie să escaladeze un conflict care, pînă la urmă, nu face bine nimănui dînd tot mai clar impresia că face din ţînţar armăsar?
Vreau să-l susţin pe Silviu Prigoană. Silviu, te rog, lasă-mă să te susţin!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *