Sondaj de opinie (I)

"Nimic nu e sigur pe lumea asta, cu excepţia morţii şi a impozitelor" (Benjamin Franklin) şi "Impozitarea este arta de a obţine din jumulirea unei gâşte cel mai mare număr de pene, cu cel mai mic număr de ţipete," (Robert Dole). Sper ca aceste două citate să vă fie de folos pentru ce urmează.

Impozitele au fost inventate pentru ca instituţii ale statului: administraţie centrală şi locală, apărare, ordine publică, Justiţie şi servicii sociale: sănătate, învăţământ, să poată funcţiona. Închipuiţi-vă, ce s-ar întâmpla fără acestea şi fără bugetarii care acoperă necesarul unor servicii indispensabile pentru ansamblul societăţii ? Atenţie, bugetarii sunt la rândul lor plătitori de taxe şi, în plus, sunt consumatori importanţi pe piaţa sectorului privat. Am ţinut să subliniez acest aspect, pentru că există un curent de opinie, indus de unele declaraţii politice la nivel înalt, pe care eu le consider total neavenite. N-ai dreptul, oricine ai fi şi orice funcţie ai avea, să învrăjbeşti categorii sociale sau de salariaţi, în cazul de faţă: bugetarii şi nebugetarii, dintre care primii ar fi vinovaţi pentru deficitul Bugetului de Stat. E o problemă falsă creată în scop diversionist.

Spre deosebire de sectorul privat, unde, când nu se bazează pe corupţie, funcţionează principiile pieţei libere, sectorul bugetar este un fel de "insulă de socialism". Instituţiile statului sau serviciile sociale nu sunt făcute să producă profit dar nici nu pot da faliment. Ar însemna falimentul statului. Sintagma "insulă de socialism" nu trebuie să vă tulbure. Ea e valabilă şi în SUA, şi în Germania şi peste tot în lumea capitalistă.

O dată la n ani, cu ocazia alegerilor, cetăţenii români acordă încredere unei forţe politice să administreze statul. Din acel moment, politicienii afiliaţi respectivei forţe fac ceea ce cred ei că e mai bine, ca să-şi îndeplinească mandatul încredinţat de alegători (cazul ideal), sau acţionează discreţionar în folosul propriu (cazul real). Politicienii ar putea decide, spre exemplu, că pentru siguranţă să se asigure fiecărui cetăţean câte un bodyguard sau o întreagă gardă de corp. Sau pot decide creşterea semnificativă a bugetelor de cheltuieli ale unor instituţii care să-i protejeze pe conducătorii iubiţi de "căldura poporului": SRI, STS, SPP sau Jandarmerie în detrimentul Sănătăţii şi Învăţământului. Aici nu funcţionează cererea şi oferta sau competiţia economică. Aici funcţionează bunul plac, ca în socialism. Dacă şeful politic, cel care dispune de banul public, vrea să angajeze, angajează. Câţi vrea el, că nu dă de la el salarii: buni sau proşti, cu carnet de partid, clientela politică, sau fără carnet de partid, dar contra cost. Şi nivelul de salarizare al fiecăruia cu prime cu tot, tot politicianul îl hotăreşte prin CIM ( Contract Individual de Muncă). Practica asta nu e nouă. Ea este în vigoare de mai multe legislaturi, cu unele excese în diverse perioade, pe care n-am să le numesc. Fiecare cunoaşte câte ceva din propria experienţă. În ţările cu tradiţie democratică, există reguli care îngrădesc excesele, capacitatea de manevră "socialistă" a politicienilor. Şi la noi există ceva legislaţie dar nu se respectă sau se respectă formal. Adică, se organizează "concursuri", condiţiile de înscriere fiind: 1,73m, 40 la pantof, 85 kg, exact cât are nepotul directorului. Pentru ceilalţi: "Ne pare rău, altădată".
Dacă şeful politic, cel care a primit mandat de la alegători să conducă ţara bine, vrea, el poate să încheie contracte economice dezavantajoase pentru stat, că nu pierde el. El câştigă la greu pe sistemul "para-ndărăt". Am citit zilele acestea că 1 km de autostradă costă la noi de 10 ori cât în Germania. Sigur, există riscul să plătească politic la viitoarele alegeri. Ei, şi ? A rămas politicianu’ cu banu’ şi până data viitoare uită românu’.

Vă mai dau două exemple. "Cadourile" electorale: găleţi cu făină, zahăr, mălai sau, mai nou, telefoane mobile, electronice sau chiar bani ghiaţă, sunt plătite tot din banii Dumneavoastră proveniţi din impozite, chiar dacă vi se creează iluzia unor daruri. Prin intermediari, se face un contract din care statul pierde bani, evident, de la Buget. Sumele respective se duc la vreun politician sau intermediar care-i donează la partid, care partid vă face "daruri electorale". Sigur că pe drumul ăsta întortochiat fiecare îşi mai ia şi un pic de "drept", dar suma totală tot Dumneavoastră o achitaţi.

Alt exemplu. Mult prea numeroasa presă finanţată indirect din bani publici şi ţinută în viaţă pentru propaganda necesară în bătăliile electorale. CNA a emis autorizaţii pentru 810 posturi de televiziune locale şi naţionale. Raportat la suprafaţa României şi la numărul de locuitori, cred că e un record mondial. Câte dintre segmentele de presă existente stau pe picioarele lor, adică sunt pe plus în balanţa contabilă ? Cred că se pot număra pe degete. Marea majoritate sunt finanţate din alte afaceri cu statul, unde statul pierde, iar Dumneavoastră sunteţi alimentaţi nu cu produse jurnalistice, ci cu propagandă partizană. Şi această practică durează de câteva legislaturi.

Acum vedeţi motivul pentru care în toată lumea sectorul bugetar poate fi numit o "insulă de socialism", iar la noi "insulă de socialism corupt". Aşadar, nu bugetarii sunt de vină de dezechilibrele bugetare, ci cei care administrează incompetent şi/sau fraudulos banii publici.

Din pledoaria de mai sus, rezultă că statul e cam "bandit". Bagă mâna în buzunarul contribuabililor pentru a rezolva o serie de probleme generale dar, dacă tot e pe-acolo, plin de "miere", mai rezolvă şi o serie de probleme de interes privat. De fapt e greşit spus că statul e "bandit". În fond, rotiţele statului sunt acţionate de fiinţe umane, multe alese de noi o dată la n ani. În plus, nu e un "bandit" la drumul mare care acceptă că e în afara Legii, ci unul care, odată ce şi-a încasat tainul de la contribuabili, îşi asumă obligaţii, adică pretinde şi legitimitate.

Prin urmare, dacă tot nu avem vreo şansă să scăpăm de impozite, aşa zice Lincoln, o să vedem în partea a doua ce-am putea face ca să obţinem cel mai mare număr de pene cu cel mai mic număr de ţipete.
Sintagma "insulă de socialism" am găsit-o într-o lucrare a economistului german Ludwig von Mises.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *