Spre o noua dictatura?

Institutia se numea Directia Generala a Presei si Tipariturilor si se ocupa cu cenzura. Era unul din pilonii sistemului totalitar din Romania. A fost condusa vreme de decenii de sumbrul stalinist Iosif Ardeleanu, nu degeaba poreclit Iosif Vissarionovici. A fost unul dintre cei mai incuiati propagandisti dintr-un partid dominat de personaje marginite si inchistate. Noua cenzura se manifesta acum tot mai impertinent.

 Nimic nu detesta mai mult comunistii si fascistii decat gandirea libera. Urmasii lor de azi grupati in USL actioneaza exact in aceasta directie atunci cand impiedica difuzarea "Evenimentului Zilei" in marile orase. Le displace linia acestui ziar. Intelectualii uselisti il numesc "trompeta Cotroceniului", fara sa-si dea seama ca de fapt sunt ei insisi goarnele neo-autoritarismului cleptocratico-securist, tovarasii de drum ai unei dictaturi in statu nascendi.

 Libertatea este o vorba fara sens daca nu este libertatea de a spune adevarul. De pilda, faptul ca Victor Ponta nu este un om de stat respectabil, ci un plagiator demascat fara putinta de tagada. Ori ca USL reprezinta o constructie oportunista nascuta din ambitii hipertrofiate si fobii maniacale. Nu idealizez ARD, se poate vorbi, fireste, despre erorile acestei aliante. Au fost destule si trebuie analizate. Dar nu ARD este azi la guvernare in Romania, ci USL. Nu ARD, ci USL pare sa fie tot mai indatorata mostenirilor regimului Dej-Pauker-Groza. Nu ARD, ci USL a organizat lovitura de stat esuata din 2-6 iulie 2012. Regimul Ponta-Antonescu isi viseaza o tara fara opozitie, de fapt o noua dictatura. Nu o vor avea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *