Ştiţi alte bancuri cu Chuck Norris?

Deoarece în toate filmele sale este personajul pozitiv, reuşind întotdeauna să învingă adversarii în luptă, atât cu arme albe cât şi cu arme de foc, Chuck Norris a devenit foarte popular, fiind considerat un “om care le ştie pe toate şi care este invincibil". De aici au început să apară tot felul de bancuri legate de acest aspect al invincibilităţii sale. Cum ar fi: “Chuck Norris poate să dea foc la furnici cu lupa. Noaptea!", “Chuck Norris doarme cu perna sub pistol", “Chuck Norris a fost deja pe Marte, de aceea acolo nu există viaţă", “Chuck Norris doarme cu lumina aprinsă nu pentru că îi este frică de întuneric, ci pentru că întunericului îi e frică de el", “Chuck Norris se poate sinucide şi după aceea trăieşte", “În timpul unei vacanţe în Paris, Chuck Norris a ieşit să se plimbe cu bicicleta şi a câştigat din greşeală Turul Franţei", “Când Chuck Norris taie ceapa, nu plânge el, ci ceapa", “Nu există lesbiene. Doar femei care nu l-au cunoscut încă pe Chuck Norris", etc, etc., bancuri interminabile, insecabile.

Nu putem omite cartonul din timpul Protestelor de la Universitate pe care scria “Chuck Norris help!!!", mesaj care a ajuns pe un site de divertisment cu peste 1.300.000 de fani pe Facebook.Ce nu este banc? Norris s-a înrolat în armată imediat dupa terminarea liceului, iar într-o misiune în Coreea a început să studieze artele marţiale (Tang Soo Do). La întoarcerea acasă a lucrat pentru Northrop Aviation, şi ca instructor de karate. Doi ani mai târziu conducea câteva şcoli de arte marţiale. În 1968 a devenit Campion Mondial la Karate, la categoria mijlocie, păstrându-şi titlul până la retragere, în 1974. Deţine centura neagră la Tang Soo Do şi Tae Kwan Do, dar cunoaşte toate tipurile de lupte. În 1969 a fost numit “Luptătorul anului" de către revista americană Black Belt. La vârsta de 34 de ani, Norris înfiinţase deja 32 de şcoli de karate. În 1996, a devenit primul occidental care a primit centura neagră cu opt dani în Tae Kwan Do. Conform unuia dintre bancuri, “Chuck Norris este în spatele tău. Tu trăieşti pentru că te-a lasat Chuck Norris în viaţă"…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *