Sub lupa memoriei: Experienţe personale din timpul condamnării comunismului (II)

Aşa se reproducea sistemul, prin tipul infect. Nu avea importanţă dacă se numea Pacoste, Cenuşă, Pârjol, Cârcei, Cocârlă, Bondrea, Gâdea, Clătici, Verdeţ, Patilineţ ori Făsui. Lozincile se puteau scrie şi rescrie: “De la reactor la tarla/ Cu tovarăşul Cocârlă". “Vom mânca numai nutreţ/Cu tovarăşul Verdeţ". “Pe tovarăşul Mizil/Îl cunoaştem de copil". Oare ce rimează cu Doncea? Tipul infect nu vorbeşte normal, nu argumentează, el vituperează demagogic, scandează şi bate nervos din picior.

Regimul a cultivat tipul infect prin toate mijloacele de care dispunea. Nimeni nu l-a descris mai bine decât Marin Preda într-un nemuritor eseu publicat în volumul “Imposibila întoarcere" (Curtea Veche/Jurnalul National, 2010). Ceauşescu era un tip infect, a se vedea reacţia sa la acţiunile disidente, la protestele anticomuniste, ori la discursul lui Constantin Pârvulescu de la Congresul al XII-lea. Tipul infect a dominat discursul anti-anticomunist al ultimilor ani (fie că venea şi vine de la extrema dreaptă ori de la extrema stângă, de la canaliile bigote ori de le pedanţii sofişti, înfrânţi sub semnul nostalgiei totalitare). Aşa cum observa într-un articol recent istoricul Cristian Vasile: "adevărata miză a acestei dispute [asumarea trecutului comunist, V.T.] a fost aruncată în ceaţă şi din cauza unui discurs straniu legat de afirmarea tot mai evidentă a noii stângi – tinere – anti-anticomuniste. Cei mai mulţi dintre aceşti tineri nu ştiu cu adevărat ce a însemnat socialismul/social-democraţia (sau măcar marxismul antistalinist) din România secolului XX."

Când Ion Iliescu acuza Comisia Prezidenţială că a fost “un grup de scribălăi" se comporta ca un tip infect. La fel, când le mulţumea minerilor conduşi de securişti pentru rolul lor în “salvarea democraţiei". Tipul infect comite fraude semantice, minte fără să clipească. Când nu mai are soluţii, tipul infect murdăreşte, spurcă, recurge la reacţii de dihor. Tipul infect nu a murit pe 22 decembrie 1989. S-a transformat în vajnic luptător pentru “neam şi tara", jurnalist înfocat, patriot înverşunat. Scrie pe bloguri, este “hiper-civic", îşi caută companie cotidiană unde poate. Şi o găseşte, mai ales în zonele cu mult rumeguş securist.
Tipul infect vede duşmani pretutindeni, comploturi malefice urzite de inamici din timpuri imemoriale. Este xenofob prin instinct, prin viscere, prin emoţii şi prin ideologie. Este grandoman, grafoman si grandilocvent. Tipul infect îşi scrie numele cu cinci de r, doar-doar va convinge pe cineva că este super-roman (ce ne facem cu rudele de pe peste mări şi ţări?). Tipul infect inventează, născoceşte, fabulează, delirează, atacă imund. Îl mai ţineţi minte pe Vadim în Parlament, pe 18 decembrie 2006?

Iată concluzia eseului lui Marin Preda: “… Era o luptă de copii, pe un câmp plin de verdeaţă, idilic. Dar de-atunci mi-a rămas un reflex: nu mai pot intra într-o lupta în care adversarul, la un moment dat, începe să dea semne că inventivitatea lui in a ocoli înfrângerea nu va ocoli nici maimuţăreala şi, în ultimă instanţă (chiar dacă nu în aer, ci pe hârtie!), nici crearea unei atmosfere pestilenţiale".

Am citit textul deopotrivă amar şi melancolic, revoltat şi sceptic prin care Andrei Pleşu anunţa că “îşi ia o pauză" din scrisul la “Adevărul". Ca si bunul meu prieten, de care mă leagă atâtea amintiri, valori şi idealuri comune, ca şi H.-R. Patapievici, ca şi Mircea Mihăieş, ca şi Mircea Cărtărescu, m-am întâlnit şi eu, scriind săptămânal la ziare din ţară, cu agresiuni verbale incalificabile. Una era să scrii la “Europa Liberă", la BBC şi la “Deutsche Welle", cu totul altceva este să întri în arena jurnalismului cotidian unde devii ţinta variilor anonimi fericiţi că pot împroşca cu noroi, fără urmă de risc, nume cunoscute, autori de cărţi respectate, intelectuali democratici care îşi asumă public identitatea şi opţiunile.

Îmi amintesc cum, la “Evenimentul Zilei", în urma cu vreo doi ani, în noaptea de Revelion, m-am trezit cu un “răvaş" forumist care mă dorea transformat în săpun. Am cerut să se suspende comentariile la articolele mele. Libertatea de expresie nu presupune dreptul de a ameninţa pe cineva cu moartea. Libertatea de expresie nu echivalează cu tolerarea pornografiei, a antisemitismului purulent, a oricărei forme de rasism, a obscenităţilor imunde. Cu toate acestea, tipul infect nu este nici universal, nici etern. Mai ales, mă obstinez să cred, nu este invincibil.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *