Surpriză de Crăciun. Votul uninominal pentru un parlament cu geometrie variabilă

Să urmărim puţin evoluţia istorică a actualului sistem de vot uninominal cu cerinţă de îndeplinire şi a proporţionalităţii, care a fost o idee excelentă a Prodemocratiei, dar din păcate încă nefinalizată corespunzător.

1. În prima etapă proiectul Prodemocrația avea ca regulă directoare existenţa unui număr de colegii egal cu jumătate din numărul de mandate lucru care permitea respectarea atât a unui număr dat de parlamentari cât şi cerinţele votului uninominal pentru un număr majoritar de parlamentari, având însă o slăbiciune constitutivă şi anume că în cazul în care un partid obţinea mai mult de 50% din voturi atunci pentru a se respecta proporţionalitatea care îi dădea dreptul la mai mult de jumătate din numărul de palamentari, trebuia ca pentru a se completa diferenţa dintre acest număr la care avea dreptul şi numărul de colegii, să aibă o listă suplimentară de candidaţi care nu treceau prin procedura de alegere, aşa numiţii "listaci" criticaţi pe bună dreptate de dl Preşedinte Băsescu.

Ca să fie mai clar exemplific prin câteva situaţii posibile sau la limită:
A) Un partid ia 100% voturi, caz imposibil în realitate dar matematic permis. În acest caz partidul şi-a câştigat toate colegiile (le-a închis) cu procentul de 100%, dar nu are decât 50% parlamentari aleşi căci atâtea colegii sunt şi deci cealaltă jumătate trebuie să fie pe o listă, desigur publicată şi dată la BEC înainte de alegeri. Aşadar jumătate din parlamentari sunt aleşi uninominal şi jumătate pe o listă care însă nu a trecut prin procedura de vot, deci jumătate din palament este formată din listacii, ceea ce înlătura intro mare măsură caracterul de uninominal al unui astfel de sistem de vot.

B) Dacă un partid ia 75% din voturi, închizând şi toate colegiile, el are în palament deputaţii aleşi în colegii (50%) şi încă 25% de listaci.
Se vede de aici că teoretic fiecare partid puternic care prezintă candidaţi în colegii trebuie să aibă ca rezervă şi o listă cu un număr de candidaţi egal cu numărul de colegii. Legalmente toate partidele trebuie să respecte această procedură impusă matematic.

2. În final ca să se elimine acest neajuns s-a propus o lege care are un număr de colegii egal cu un număr dat de parlamentari, care însă, tot din cauza respectării proporţionalităţii poate în alt caz extrem, dar matematic posibil, în care două partide obţin unul ceva peste 50% şi altul ceva sub 50% să ducă la o dublare a numărului de parlamentari, situaţie care este doar teoretic posibilă la noi unde există un partid cu un electorat de 5-7% foarte stabil, respectiv UDMR. În fapt aşa cum s-a văzut la aceste alegeri, mai mult decât în 2008 când au fost doar vreo două locuri în plus,  acum datorită disproporţiei dintre USL şi ARD sau PPDD, numărul de parlamentari a crescut semnificativ.
În ambele situaţii algoritmul matematic care decurge cu necesitate din raportul dintre numărul de colegii şi numărul de parlamentari ce se doreşte, fie acesta din urmă e respectat dar se apelează la listaci, la limită cu un număr egal cu cei aleşi uninominal, fie este în anumite situaţii mai mult sau mai puţin dilatat putându-se la limita dublă.
Prima situaţie este evident inadmisibila încălcându-se dreptul de vot direct iar a doua, azi legiferata, este deficitară, conducând la situaţii destul de aberante.

3. Analizându-se acest proces matematic se ajunge la concluzia că înţelegând şi lăsând tendinţele acestuia să se manifeste liber, se ajunge la o situaţie care să îmbine avantalele alegerii  uninominale cu cele ale scrutinului proporţional, acceptând să renunţăm la un parlament cu un număr fix de parlamentari şi permiţând prin lege aceasta dilatare care nu poate fi de fapt împiedecata fără a se renunţa la proporţionalitate, acceptând aşadar un parlament cu un număr minim de parlamentari egal cu numărul de colegii, dar care să se poată dilata până la dublare.

Aşadar, ca să se respecte strict referendumurile din 2009, ar trebui să avem un parlament uninominal cu un număr variabil de parlamentari cuprins între minim 150 şi maxim 300 sau ca o soluţie de compromis între minim 200 şi maxim 400, cu şansa practic realistă să avem în jur de 300.

Referendumurile au avut ca temă de esenţă renunţarea la două camere şi scăderea numărului de parlamentari şi nu stabilirea neapărat a unui număr fix, la care se poate renunţa pentru a se rezolva convenabil o problemă atât de importantă.

Să exemplificăm cazul unde partidul foarte puternic câştigând 66%, câştiga toate cele 200 de colegii, numărul de 200 de parlamentari reprezentând deci 2/ 3din numărul de parlamentari ai parlamentului care se va dilata conform regulei de trei simple la 300, căci (3:2) x 200 = 300, celelalte partide avandimpreunarestul de 100 de mandate.
În cazul destul de improbabil cu 75%, parlamentul s-ar dilata la 267 de mandate, 200 pentru partidul major şi 67 pentru celelalte.
Şi aşa mai departe.

Să sperăm că lumea politică românească va analiza această propunere pe care o fac.

Sărbători fericite tuturor cititorilor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *