Teoria lui Tolontan despre discursul lui Băsescu şi dorinţa poporului de a se împuia

Aşa ar fi început Tolontan discursul prezidenţial: "Astăzi, 25 ianuarie 2012, în România s-au născut 508 copii şi au murit 701 oameni. În fiecare zi, devenim cu 200 de români mai puţini. Aceasta este cea mai puternică declaraţie de nemulţumire a voastră!".
Ştiu, sună spectaculos, dar este o afirmaţie populistă şi superficială, o caracteristică generală a presei române, din păcate. Tolontan nici nu este cel mai rău caz. Dar nu cred că i-ar fi fost greu să vadă că sunt ţări cu economii mult mai solide decât cea a României – Germania, de exemplu – care se confruntă cu o serioasă reducere a populaţiei. Alte state europene înregistrează un spor demografic, dar în mare măsură el se datorează imigranţilor. În schimb, în 2011, ţările în care s-a înregistrat cea mai mare rată de naşteri la 1.000 de locuitori au fost: Niger, Uganda, Mali şi Zambia. Şi, deşi nu doream să polemizez cu Tolontan, ci să vorbesc despre o situaţie generalizată din presa română, nu mă pot abţine să nu comentez încă o afirmaţie pe care acesta ar fi vrut să o audă de la şeful statului: “Tot astăzi, 25 ianuarie 2012, datoria externă a României a ajuns la aproape 100 de miliarde de euro. Aceeaşi sumă de 100 de milarde de euro au strîns-o ca economii, prin munca lor, cei 3 milioane de români plecaţi în străinătate în ultimii 10 ani. Aceasta este cea mai dură mustrare la adresa noastră, a celor care conducem România de două decenii!". Tolontan ar trebui să ştie că importantă, din punctul de vedere al celor care guvernează România, este datoria publică sau garantată public, care era, în noiembrie 2011, puţin peste 20 de miliarde de euro. Restul este datorie privată. De altfel, singurul criteriu de aderare la euro pe care România îl îndeplineşte este rata datoriei publice raportată la PIB. Stăm atât de bine la acest capitol încât încercăm să negociem cu Uniunea Europeană o prevedere prin care statelor cu nivel redus de îndatorare să li se permită un deficit structural de 1%, faţă de 0,5%.
M-a supărat acest articol de pe blogul jurnalistului de la GSP pentru că fenomenul este general, în presă. Dezbaterile la legea sănătăţii au fost îngropate şi de populismul de stânga al colegilor mei, nu doar de stupida dispută a preşedintelui cu medicul Arafat. Pur şi simplu le-a fost lene să se uite cum se procedează în alte ţări şi să vadă că aproape peste tot în Uniunea Europeană a fost spart monopolul unei unice case naţionale de asigurări de sănătate. Sau să se uite peste modul în care este organizat în alte state, Germania de exemplu, serviciul de urgenţe. A fost mult mai simplu să vândă povestea “privatizării SMURD" şi să deplângă soarta lui Arafat. Rezultatul: rămânem încă multă vreme de acum încolo cu actualul sistem de sănătate, despre care ştim cu toţii ce bine funcţionează şi cât de puţin corupt este. O altă poveste care m-a uimit în aceste zile – deşi credeam că am văzut destule –a fost modul în care Consiliul Concurenţei a fost pus la zid după ce a decis să sancţioneze cartelizarea marilor companii petroliere. Mesajul unei bune părţi din presa română a fost: preţul benzinei va creşte urmare a faptului că aceste companii au fost amendate. Eu înţeleg cât de multă publicitate vine din această zonă, dar situaţia este ridicolă. De câte ori este majorat preţul la pompă al carburanţilor, jurnaliştii români ţipă ca din gură de şarpe. Acum, când s-a probat că acest preţ a fost ridicat în mod artificial, prin încălcarea regulilor de funcţionare a unei economii de piaţă, executat este Consiliul Concurenţei.
Am şi eu două teorii, poate la fel de aberante ca şi cele lansate de Tolontan, dar care poate ar merita discutate. Prima este că presa română a fost îngropată şi de superficialitatea şi de populismul stângist al gazetarilor care o populează. A doua este că ar fi interesant de studiat efectul permanentei isterii şi stupidităţi televizate asupra depopularii Romaniei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *