Top 10 evenimente internaţionale în 2011

1. Începutul Primăverii Arabe în Tunisia şi Egipt

Atunci când un tânăr şi-a dat foc pe o stradă în oraşul tunisian Sidi Bouzid, strigătul său împotriva unei autocraţii sufocante a creat ecou în întreaga regiune. În câteva săptămâni, protestul său a stârnit o revoluţie, care s-a răspandit repede în intregul Orient Mijlociu. Efectele sale cele mai dramatice s-au simţit în Egipt, cea mai populată ţară din lumea arabă şi epicentrul său cultural. Regimul preşedintelui Hosni Mubarak, susţinut considerabil de SUA, a acaparat puterea timp de trei decenii şi s-a făcut simţit prezent în toate colţurile societăţii egiptene.

Dar tunisienii ce l-au înlăturat pe preşedintelelor de multă vreme, Zine El Abidine Ben Ali, a insuflat curaj nenumăratelor grupuri dizidente egiptene. Prin intermediul social media şi al Internetului, protestatarii au organizat o Zi a Revoltei pe 25 ianuarie, cu zeci de mii de oameni în stradă împotriva lui Mubarak. Piata Tahrir din Cairo a devenit loc de protest şi casă simbolică a revoluţiei. În câteva săptămâni, un regim care de mult timp părea invincibil pur şi simplu s-a prăbuşit şi autorităţile au anunţat plecarea lui Mubarak pe 11 februarie. El este acum judecat, la ordinal guvernului militar interimar, privind acuzaţii de corupţie şi pentru represiunea brutală de către forţele de securitate care a dus la moartea a aproape 1.000 de protestatari. Egiptul a organizat primele alegeri democratice pe 27 noiembrie, dar conflictele sale sunt departe de final: cu câteva săptămâni înainte de vot, mii au sosit din nou la Piata Tahrir, exprimându-şi îngrijorarea privind angajamentul dubios al armatei faţă de democraţia reală. Cu partide islamiste încurajate de rezultatele votului de pe 27 noiembrie, lupta pentru putere devine şi mai complicată.

2. Uciderea lui Osama bin Laden

Pe 1 mai 2011, într-o declaraţie televizată la Casa Albă, preşedintele Barack Obama a anunţat descoperirea şi moartea lui Osama bin Laden, cel mai vânat duşman al SUA. Bin Laden a fost depistat în Abbottabad, un oraş nu departe de Islamabad, capitala Pakistanului.Raidul clandestin care a urmat – efectuat de către o unitate a Navy Seals – a luat lumea (şi probabil şi pe liderii dinPakistan) prin surprindere. Conform relatărilor, corpul lui Bin Laden a fost supus ritualurilor musulmane de înmormântare şi aruncat în Marea Arabiei.

Moartea sa a pus capăt vânătorii de un deceniu, care a condus SUA la război în Afganistan, în timp ce anunţa sfârşitul pentru al-Qaida, un grup care a pierdut deja mult din capacităţile sale, în deceniul care a urmat atacurilor din 11 Septembrie 2001. Şi mai important, descoperirea ascunzătorii lui bin Laden – nu într-o peşteră de munte, dar într-o suburbia liniştită, vis-a-vis de academia militară din Pakistan – a ridicat semne de întrebare evidente privind angajamentul Islamabadului în combaterea extremiştilor.Lunile care au urmat au cunoscut o deteriorare constantă a relaţiilor dintre Washington si Islamabad, cu din ce în ce mai multe cereri formulate în Congresul SUA de reducere a ajutoarelor pentru armata din Pakistan, al cărei serviciu de informaţii, ISI este bănuit că are o lungă istorie de complicitate cu grupurile militante din Afganistan şi India.

3. Triplul dezastru japonez

Cu o magnitudine de 9.0 grade pe scara Richter, cutremurul a fost unul dintre cele mai grave dezastre naturale din istoria modernă, atât de puternic încât a deplasat axa pământului cu aproximativ 10 cm. A reprezentat,de asemenea, cea mai mare provocare pentru Japonia de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial.

Cutremurul şi valurile pe care acesta le-a produs a decimat oraşe de-a lungul unei porţiuni întregi de pe coasta Honshu de la nord-est. Aproape 16 mii de locuitori sunt estimaţi morţi şi estimarea dezastrului poate ajunge la ordinul a sute de miliarde de dolari. Asta se datorează şi unei a treia crize care a urmat cutremurului şi tsunami-ului: problemele majore de la centrala nucleară Fukushima Daiichi, provocate după ce valurile tsunami au afectat instalaţia şi sistemul de răcire. Problemele de la Fukushima s-au dovedit a fi replica cea mai de durată a cutremurului, conducând la luni de eforturi de urgenţă, panică în privinţa contaminării radioactive şi ingrijorare globalăcu privire la siguranţa şi viabilitatea energiei nucleare.

4. Criza financiară europeană

Criza financiară a scos la iveală iresponsabilitatea şi neîndemânarea care a stat la baza creşterii şi prosperităţii într-o serie de economii din zona euro, în special în Grecia, unde un pachet al FMI şi un plan de salvare european a mandatat reduceri bugetare serioase şi alte măsuri de austeritate . Ca răspuns, zeci de mii de oameni au ieşit în stradă în Atena şi în alte părţi pentru a protesta faţă de instituţiile financiare şi faţă de elitele politice incapabile care au provocat acest haos. Demonstraţii similar anti-austeritate au avut loc în Spania, unde indignados, protestatarii, au ocupat Piaţa Puerta del Sol din Madrid pentru mai multe săptămâni.

În ambele ţări, guvernele şi miniştrii în exerciţiu au plecat. Ameninţarea contagiunii fiscale cu epicentrul în Grecia a împins Italia – a treia economie a zonei euro – la marginea prăpastiei şi a forţat plecarea controversatului prim-ministru Silvio Berlusconi, un om care nu fusese afectat de scandaluri sexuale şi de corupţie.Criza a afectat UE şi a ameninţat cu dispariţia moneda euro, în timp Germania, cucetăţenii săi profund nemulţumiţi – motorul principal al continentului şi cel mai mare creditor economic – a impus măsuri de austeritate şi obligaţia guvernelor de a-şi salva vecinii aflaţi în dificultate.

5. Căderea lui Muammar Gaddafi

Guvernarea dictatorială de patru decenii a lui Muamar Gaddafi asupra naţiunii bogate în petrol,Libia din Africa de Nord a ajuns la un final hidos în 20 octombrie 2011, dar lunile care au precedat moartea sa au fost în mod similar sângeroase. La începutul lunii martie, revoltele provocate de tulburările Primăverii Arabe în Egipt şiTunisia s-au transformat într-un război civil, pe măsură ce miliţiile de-abia instruite s-au ridicat împotriva forţelor lui Gaddafi, şi mai mulţi aliaţi proemienţi şi generalii au aderatla cauza lor. Determinaţi de ameninţarea unui genocid pe care Gaddafi l-ar pune la cale dacă ar trece de fortăreaţa rebelilor din Benghazi, Organizaţia Naţiunilor Unite a adoptat în martie o rezoluţie, care, în esenţă, legitima o intervenţie străină. Operatiunile NATO au început în mod oficial la începutul lunii aprilie şi în mod constant au împins înapoi forţele lui Gaddafi.

Dar războiul a ţinut luni de zile, rebelii Libiei s-au luptat să-şi păstreze teritoriul recâştigat, în timp ce aliaţii lor occidentali– în frunte cu Marea Britanie, Franţa şi Statele Unite – s-au abţinut de la o invazie terestră.Până la sfârşitul luptelor, conform estimărilor, au murit între 20,000 şi 40.000 de libieni, şi sute de mii au devenit refugiaţi. Raidurile aeriene susţinute au permis înaintarea rebelilor şi capturarea capitalei Tripoli, trimiţându-l pe Gaddafi şi ultimele rămăşite ale regimului său în oraşul său natal, Sirt. Pe 10 octombrie, Gaddafi a fost descoperit de rebeli şi a fost ucis, iar trupul său a fost expus în Misrata.

6. Primăvara arabăîn dificultate

În Tunisia şi Egipt, protestele primăverii arabe au condus la prăbuşirea dictatorilor.Dar răscoalele similare din Siria şi Yemen nu au avut acelaşi destin. Atât preşedintele Siriei, Bashar Assad şi preşedintele yemenit Ali Abdullah Saleh au condus multă vreme societăţi fracţionate,complexe şi şi-au consolidat conducerea pe baze sectare şi tribale.Revoltele din 2011 au dezvăluit acest status quo.

Saleh, după luni de insurecţii tribale, o insurgenţă islamistă a convenit în noiembrie să demisioneze. Aproximativ 2.000 de protestatari au fost ucişi între timp, şi nu este clar ce fel de ordine politică va apărea în ceea ce este una dintre cele mai sărace ţări din lumea arabă. În Siria, calculul este chiar mai sumbru. Regimul Assad s-a agăţat de putere, întâmpinându-i săptămânal pe protestatari cu tancuri si rachete.Vărsarea de sânge -ONU estimează că mai mult de 3.500 de sirieni au fost ucişi – a îngrozit vecinii şi aliaţii Damascului, unii cerând plecarea lui Assad.Liga Arabă a cerut o încetare imediată aostilităţilor şi a cerut recent sancţiuni împotriva statului sirian, un act ce separe că doar l-a determinat pe Assad şi pe cei loiali lui să-şi continue acţiunile.

7. Foametea din Cornul Africii

Cornul Africii pare a fi una din zonele cele mai instabile din lume, afectate de nenumărate insurgenţe, de extremism islamist şi de fragilitatea guvernului somalez din Mogadiscio. Seceta teribilă din această zonă a afectat criza din regiune, despre care, spun unii, a fost cea mai rea din ultimii 60 de ani. În luna iulie, ONU a decretat foamete într-o mare parte din sudul Somaliei -un calcul complicat care, printre alte măsurători, afirmă că peste 30% din populaţia locală se confruntă cu malnutriţie acută. Sute de mii de somalezi au fugit in taberele de refugiati la frontiera cu Kenya, mai mult de 1.000 pe zi. Tabăra de la Dadaab, deja cel mai mare sanctuar din lume pentru refugiaţi, a fost copleşită. Eforturile de salvare din sudul Somaliei au fost complicate de poziţia dominantă de acolo a al-Shabab, o miliţie islamistă legată de al-Qaeda.În timp ce oficialii ONU se tem să ofere un număr exact al decesurilor cauzate de foamete, unele estimări vorbesc de zeci de mii.

8. Masacrul de pe insula Uttoya

La data de 22 iulie, Norvegia a experimentat cel mai grav atac de la al doilea război mondial. În Oslo, o maşină capcană detonată în apropierea unor clădiri guvernamentale, omorând opt persoane i-a şocat pe norvegieni, care au urmărit imaginile de la TV din inima capitalei altfel liniştite, situate pe litoral. Vestea va deveni cu mult mai îngrozitoare: la o tabără de vară a tineretului organizată de partidul laburist de centru-stânga pe insula Utoya, un om înarmat a ucis 69 de persoane.

În timp ce unii comentatori au pus atacurile pe seama teroriştilor islamişti, autoritatile au gasit in cele din urma un vinovat: Anders Behring Breivik, un fanatic norvegian de extremă-dreapta de 32 de ani, care cu puţin timp înainte de atacuri postase on-line un manifest plin de ură împotriva imigranţilor, multiculturalismului şi stângiştilor.Breivik, care şi-a recunoscut vina, a fost diagnosticat ca suferind de schizofrenie paranoică de un grup de psihiatri, care au decis că a fost "nebun" în timpul atacurilor. Decizia sa judecătorească, stabilită pentru data de 22 aprilie ar putea stabili internarea la o instituţie de psihiatrie mai degrabă decât la o închisoare. Faptele odioase alelui Breivik au determinat un moment de introspecţie în Norvegia – al cărei guvern a jucat un rol important în încercarea de a aduce pace în alte părţi ale lumii – în ceea ce priveşte ascensiunea extremismului de dreapta acolo şi în alte părţi din Europa.

9. Amânarea apariţiei statului palestinian

Cu un proces de pace muribund în Orientul Mijlociu, în acest an, liderii Autorităţii Palestiniene au ales să apeleze direct la Organizaţia Naţiunilor Unite în urmărirea visului de a pune bazele propriului stat. În lunile care au precedat Adunarea Generală a ONU din septembrie, oficialii israelieni si americani au avertizat împotriva acestei mutări, argumentând că o astfel de recunoaştere ar putea fi obţinută doar dacă s-ar negocia mai întâi cu interlocutorii israelieni. Dar palestinienii au susţinut că actualul guvern de dreapta israelian condus de prim-ministrul Benjamin Netanyahu nu s-a arătat înclinat spre a ajunge la o pace formală şi, mai mult,având în vedere extinderea continuă a aşezărilor israeliene din Cisiordania şi din Ierusalimul de Est, părea chiar împotriva ideii.

Atunci când preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, a apărut la ONU în septembrie, cu un discurs înainte de Adunarea Generală, anunţând încercarea de aobţine recunoaşterea pe deplin la Consiliul de Securitate, a fost salutat ca un erou acasă. Dar, în lunile următoare, efortul său s-a dovedit a fi un eşec: certitudinea unui veto al SUA, precum şi presiuneaexercitată de către Washington asupra altor membri ai Consiliului de Securitate, a garantat că solicitarea palestinienilor "nu va primi suport şi nu va ajunge nici măcar la Adunarea Generală, unde teritoriile ocupate ar putea primi cel puţin simbolic legitimitatea internaţională.

10. Reprizele de greva foamei ale lui Anna Hazare

Într-un an cu numeroase proteste la nivel mondial, poate cel mai izbitor act de disidenţă a avut loc în India, unde coaliţia de guvernământ a ţării a fost criticată pentru o serie de cazuri de corupţie care implicau o serie de politicieni de frunte. Anna Hazare,un activist de 74 de ani, cu un aer Gandhian,a avut ceva din aura lui Mahatma, atunci când s-a angajat într-o serie de reprize de greva foamei în semn de protest faţă de corupţia despre care suporterii săi spun că străbate toate straturile societăţii indiene. Protestele lui Hazare – chiar şi ameninţarea lor-au declanşat manifestaţii de susţinere de masă în marile oraşe din India şi au pus presiune asupra guvernului pentru a crea un organism independent capabil de a investiga elitele politice ale naţiunii – chiar şi pe primul-ministru – şi aducerea corupţilor în faţa justiţiei. Proiectul de lege anticorupţie, despre care criticii spun că ar putea eroda robusta, dar imperfecta democraţie din India, plasând-o sub autoritatea unei instituţii nealese, este încă dezbătută în Parlament.Dar suportul de care se bucură Hazare,în special din partea clasei mijlocii burgheze, este un semn al frustrărilor şi aspiraţiilor celei mai mari democraţii din lume.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *