Traian Băsescu, glonţul şi corul bocitoarelor Antena3

Cum spuneam, păpica pentru următoarea săptămână a sosit prin mesajul preşedintelui care a mulţumit pentru urările primite de ziua sa, şi-a anunţat fără fasoane, cu acelaşi zâmbet şi licărire-n ochi prevestitoare de nenorociri, aducătoare de miorlăieli, sudori reci, vaiete şi ţipete în preacinstita şi preacurata gaşcă infracţională, că se-ntoarce şi are de răspopit, miruit şi spovedit diverse personaje din filmul "Suspendarea II" denumită în popor şi "Lovitura de Stat".

La desert, animalele media au primit direct în troacă, o delicatesă rară sub forma unui glonte pe birou, lângă o nevinovată sticlă cu apă minerală în care acelaşi animale pot presupune că se afla ţuică, vodca sau gin. Dacă n-au presupus încă, sper s-o facă de acum încolo ca să se bucure oastea lui Dogaru lăsată şi ea la vatră pe motiv de acalmie prezidenţială.

Pe burtiera emisiunii Danei Grecu, cunoscută şi sub numele "Doamna cu tigaia", scria "pesedintele stă cu glonţul pe birou", probabil din cauza grabei de a da această ştire alarmantă care sugera clar că Băsescu vrea să tragă în popor, n-au sesizat c-au mâncat o literă, probabil tot de foame şi-au lăsat aşa, semn că telespectatorii Antena3 nu se-ncurcă în detalii gramaticale, mai ales când pericolul bate la uşă şi ia forma muniţiei de război, fie ea şi brichetă sau suvenir. S-a molfăit osul destul de jumulit de carne şi consistenţă, a fost supt la capete de Radu Tudor până l-a vlăguit de măduvă, sub privirea lacomă a Danei Grecu, implorând să-i mai lase şi ei ceva de morfolit. Să zică şi ea ceva de dictator, să prevină şi ea populaţia de primejdia care-o paşte, doar-doar s-o îndupleca Ponta să-l mai suspende o dată, împlinind astfel cea mai arătoare dorinţă a şefului lor, Voiculescu, căruia ar dori să-i pună sub bradul de Crăciun un preşedinte interimar buhăit de somn. Ce-ar mai râde ochişorii varanului, ce pârţuri fericite ar trage şi ce prime le-ar da Danei şi lui Radu… Ba chiar şi la recuperare i-ar trimite după atâţia ani de luptă de demascare a dictaturii Băsiste, care iată, nu doar că nu se dă dusă, dar promite ameninţătoare că se-ntoarce şi va fi jale mare pentru poporul împilat, iubitor de linişte şi pace de la Vila Dante.

Glonţul şi-a nimerit ţinta fix între ochi şi-a băgat spaima în coteţul păsăretului antenist care a dat drumul cotcodăcelilor indignate, s-a umflat în pene, căznindu-se să facă din rahat, bici. Probabil, osul aruncat de Traian Băsescu va fi lins vreo săptămână până când nici maidanezii n-ar mai avea ce roade, iar efectul va fi zero pentru că nu trebuie să fii colonel în rezervă ca Dogaru ca să-ţi dai seama că obiectul e doar de decor, cam ca şi peştele de sticlă de pe televizorul oricărui pensionar de bine din ţară şi chiar dacă ar face parte dintr-o recuzită studiată şi deloc întâmplătoare, preşedintele n-avea nevoie de mesaje subliminale din moment ce-a spus răspicat şi pe-nţelesul oricui, fie el şi telespectator de Antena3, că se-ntoarce… Oare câţi îşi rod acum unghiile încercând să afle ce anume îi va lovi şi mai ales când? Câte funduri tremură şi câţi pitesc exact la ora asta CV-uri, doctorate false sau conturi suspecte? Al cui somn de frumuseţe va fi tulburat? Vom afla curând… Jupânul se întoarce şi e nevorbit.

http://politicstand.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *