Tururi după tururi…

Conform definiţiei, existenţa unui tur suplimentar. Dar de ce să ne oprim la un singur tur suplimentar? Haideţi să mai adăugăm. Şi să vedem ce rezultă de aici…

Ceea ce rezultă este un alt sistem de vot numit “votul exhaustiv". Acesta este tot un sistem majoritar cu atâtea tururi câte sunt necesare, în condiţiile în care în fiecare tur este eliminat ultimul clasat. Evident, până ce unul dintre candidaţi ajunge la o majoritate absolută.
Dacâ aveţi o senzaţie de déja vu, atunci aţi înţeles deja că acest sistem există şi se foloseşte. Este drept că nu în alegerile politice, ci alegerile care sunt organizate la televizor sau la diferite competiţii, când publicul sau un juriu votează repetat, eliminând, pe rând, pe ultimul clasat (sau pe acela care are cele mai multe voturi “împotrivă", ceea ce, matematic vorbind, este acelaşi lucru).

Primul dezavantaj al sistemului votului exhaustiv este dat de existenţa a numeroase tururi de scrutin. Dacă avem 7 candidaţi, atunci am avea 5 tururi de scrutin. Dacă avem 12 candiaţi, am avea 10 tururi. Evident, am putea introduce o regulă pentru a simplifica întrucâtva sistemul: în cazul în care ar fi, să spunem, peste 5 candidaţi, atunci primul tur de scrutin i-ar elimina pe ultimii clasaţi, până la 5 (procederul se numeşte “batch elimination", eliminare în grup), după care am reveni la tururi separate.

Ce avantaje ar avea acest sistem? Unele trebuie să existe, pentru că altfel probabil nu ar fi fost utilizat în atâtea concursuri şi competiţii. Principalul ar fi că în spatele câştigătorului s-ar aduna o majoritate extrem de solidă. De fapt cu greu ne-am putea imagina un sistem care să producă o majoritate mai greu de contestat. Sistemul votului exaustiv este, în această privinţă, superior sistemului votului în două tururi. De aceea se mai foloseşte, uneori, pentru alegerea unor reprezentanţi sau unor preşedinţi ai unor comitete, în condiţiile în care există mai mulţi candidaţi şi mai multe facţiuni.
Elementul cel mai interesant al acestui sistem de vot este faptul că, la fiecare pas, alegătorii pot să îşi re-considere opţiunile. Să spunem că avem alegeri cu patru candidaţi: Alin (40%), Bogdan (30%), Cristian (20%) şi Dinu (10%). Eu l-am votat pe Dinu, care a fost primul eliminat. În acest moment, eu pot să îmi re-consider opţiunile. Una dintre acestea ar fi să nu mai vin la vot, dacă m-a supărat într-atâta pierderea. Dar mai probabi este că mă voi gândi să susţin alt candidat, care va beneficia astfel de o nouă coaliţie a alegătorilor.

În raport cu sisteme precum votul “uninominal într-un tur" (FPTP), votul exhaustiv transformă alegerile dintr-un eveniment punctual, exploziv, de tip tot-sau-nimic, într-un adevărat proces electoral, în etape, desfăşurat pe zile sau săptămâni întregi.

Este aceasta o utopie? Ar fi prea complicat, în condiţiile alegerilor reale?
Eu cred că nu. Iniţial, m-am gândit să prezint sistemul votului exhaustiv mai degrabă ca pe un exerciţiu intelectual, pentru a înţelege efectele tururilor de scrutin succesive asupra re-poziţionării alegătorilor şi a candidaţilor.
Am realizat însă că alegerile se desfăşoară oricum pe parcursul a săptămâni sau chiar luni întregi. Dar ce spun eu? Observ că unii sunt pe cale să patenteze o inovaţie în materie de sisteme electorale: campania electorală de patru ani…
Aşa încât cinci sau şapte tururi de scrutin ar fi chiar rezonabile. Ar permite publicului să constate cum evoluează candidaţii, în ce alianţe intră, şi ce efect au voturile. În condiţiile în care s-ar vota doar electronic sau prin corespondenţă, atunci sistemul ar fi ieftin şi rapid.
Discuţia despre votul exhaustiv ne mai permite să realizăm ceva: că nu suntem constrânşi la alternativa simplă: un tur sau două tururi. Există viaţă şi dincolo de orizontul acestei dileme.

Votul exhaustiv produce o majoritate extrem de solidă, greu de constestat. Pierde un număr minim de voturi, în comparaţie cu alte sisteme. Îi forţează pe candidaţi şi pe alegători să fie atenţi pe întregul campaniei electorale. Nu e deloc rău pentru un sistem de vot atât de simplu.

PS. Este bine să mai spun o dată: seria aceasta de articole priveşte strict sistemele de vot, nu procesul electoral în general. De unde au bani partidele, ce facem cu migraţia politică, dacă electoratul este suficient de informat – acest gen de întrebări nu sunt “la chestiune". O caracteristică a unei minţi disciplinate este capacitatea de a face distincţii. Aici este vorba doar de regulile prin care un număr de voturi se transformă într-un număr de mandate. Mai precis: cum zeci de mii de voturi se transformă într-un mandat într-un Legislativ. Oricare Legislativ, inclusiv acela din sistemul planetar 11 Ursae Minoris, dacă acesta există. Sigur, sunt de acord că mai sunt şi alte chestiuni importante în spaţiul public. Sunt însă convins că există şi alţi comentatori, chiar pe Hydepark.ro, care să răspundă acestor întrebări chinuitoare. Scopul meu este unul declarat modest.

Dar dacă vom face un efort să înţelegem aceste chestiuni destul de abstracte, vom vedea că începem să stăpânim o unealtă analitică extrem de puternică. Vom înţelege ce este o majoritate, cum sunt agregate preferinţele colective, ce logică au alianţele politice, cât de solide sunt coaliţiile, ce este un reprezentant politic, etc. Nu e puţin lucru, îndrăznesc să cred…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *