Un not guilty care ucide

Chiar dacă analiza acurateţii etice a unei teze de doctorat, în condiţiile în care ai pe masă toate sursele, nu este un proces atât de complicat precum elucidarea misterului care învăluie încă asasinarea lui JFK, demersul premierului nu este unul complet lipsit de temei. Omul doreşte ca dincolo de perdelele de fum din societatea românească să aibă verdictul oficial, lipsit de echivoc, al celei mai importante instituţii de reglementare a activităţii în domeniul cercetării ştiinţifice.
E drept, asupra vocaţiei acestei instituţii de a judeca astfel de cazuri în deplină obiectivitate planează unele suspiciuni, după ce ministrul educaţiei a decis decapitarea conducerii ANCS şi schimbarea completă a componenţei Consiliului Naţional de Etică exact în momentul în care acesta finaliza grotescul caz de plagiat al fostului ministru al educaţiei Ioan Mang. De atunci o asurzitoare tăcere s-a aşernut peste cazul Mang, iar şansele de a vedea vreun verdict în cazul Ponta tind vertiginos spre zero. Ne-o spune cu subiect şi predicat chiar ministrul educaţiei, sindicalistul Liviu Pop care, în chiar ziua depunerii solicitării premierului a declarat: " Consiliul Naţional de Etică ar putea decide ca sesizările anonime privind plagiatul să nu mai fie luate în seamă". Aceasta din cauza faptului că activitatea acestuia este excedată de numărul foarte mare de solicitări. Vă veţi întreba de unde ştie Liviu Pop ce ar putea să decidă Consiliul Naţional de Etică? ANCS funcţionează sub tutela Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. De aceea, intervenţia sa ar putea fi luată ca o recomandare pentru membrii Consiliului Naţional de Etică şi ea prefigurează o posibilă rezolvare cazului pentru scena politică românească: nu mai discutăm despre asta, chiar premierul a făcut o solicitare către CNE spre a-i fi verificată corectitudinea lucrării, să lăsăm specialiştii să se pronunţe. Iar specialiştii se vor pronunţa la … calendele greceşti.

După intempestiva decapitare a vechii conduceri a ANCS, înlocuirea tuturor membrilor Consiliului Naţional de Etică, şi recomandarea străvezie transmisă de ministrul educaţiei, mă tem că în cazul Ponta există doar două verdicte previzibile: 1. Nu vom afla niciodată vreun verdict. 2. Datele pe care le au nu permit confirmarea fără echivoc a infracţiunii de plagiat.
Reiese clar că doar dacă va exista o presiune extraordinară din partea comunităţii internaţionale vom avea un verdict din partea ANCS în această speţă, iar el va fi, chiar dacă într-o formă echivocă, not guilty. Acest verdict va fi similar însă cu moartea cercetării ştiinţifice în România.

Plagiatul în cazul Ponta este clar ca bună ziua! Se vede şi de pe lună şi orice student care posedă cunoştinţe elementare de redactare a unui text ştiinţific îţi poate spune asta în cinci minute. Nu trebuie nici expetiză grafologică, nici talente de Sherlock Holmes pentru a observa că două pagini sunt identice (vorba vine, aici e vorba de vreo 130 de pagini similare) şi nimic explicit nu semnalează faptul că una s-ar fi inspirat din cealaltă. Cei de la "Nature" au toate documentele în posesie (este o revistă mult prea prestigioasă pentru a scrie lucruri care nu au fost verificate până la ultima virgulă), iar verdictul lor este unul fără echivoc. Contactat de un ziar românesc, Quirin Schiermeier, autorul articolului din "Nature" a formulat cât se poate de limpede: "Nu am nici un dubiu privind plagiatul!" Nici un bemol în acest verdict, omul ştie ce a văzut şi îi oferă premierului român inclusiv şansa de a-l da în judecată. În lumea ştiinţifică există nişte reguli universale în redactarea unui doctorat, iar aceste reguli au fost încălcate evident în cazul doctoratului lui Ponta. Restul sunt sofisme bune pentru ameţit şi încins românii.

Să ne imaginăm însă pentru o secundă că, forţată de reacţiile internaţionale, Comisia de Etică ar fi obligată să formuleze o concluzie şi că, învăluită în multe sofisme această concluzie ar fi – foarte probabil – că lucrarea lui Ponta nu este plagiat. În acel moment întregul mapamond ar afla că România are standarde unice în redactarea operelor ştiinţifice. Am fi singura ţară din lume în care folosirea ghilimelelor într-o lucrare de doctorat (N.B. – DOCTORAT) ar deveni facultativă, fapt consfinţit chiar de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului , prin ANCS, instituţia de reglementare a activităţii ştiinţifice. Din acel moment putem spune cu certitudine că am pus cruce activităţii de cercetare ştiinţifică în România. Cred că nici Mircea Eliade, Emil Racoviţă, Nicolae Paulescu sau George Emil Palade dacă ar mai trăi şi s-ar mai duce în Occident cu un CV românesc, nu ar fi priviţi altfel decât cu un zâmbet condescendent.

Membrii comunităţii ştiinţifice româneşti ar trebui să trateze cu toată seriozitatea această situaţie. În joc este propriul lor statut ştiinţific. Ei trebuie să ştie că, din acest moment, datul a lehamite din mână cu justificarea "nu mă interesează" este un alt fel de a-şi face harakiri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *