Un nou „to do list” pentru România, de la Barroso pentru Victor Ponta. Part 2

Probabil, peste alte 2 luni, Ponta va merge din nou la Bruxelles pentru a primi o nouă listă cu teme de la Barroso. Dar, cert este că, pentru a face progrese, România a dovedit, de-a lungul timpului, că  numai aşa poate funcţiona. Mare parte din reformele implementate în România în ultimii ani, s-au făcut nu datorită vreunui drive excepţional al clasei politice, ci pentru că Occidentul ne impunea o serie de condiţii pentru a atinge anumite obiective. De pildă, integrarea în NATO şi UE. Un fel de cursă cu obstacole necesară pentru a trece finish line-ul. Acum, pentru a rămâne în UE şi pentru a evita comparaţiile cu Belarusul, trebuie ca Guvernul să îndeplinească şi aceste ultime cerinţe, aşa cum au fost puse la punct parţial, cele de pe to do list-ul din iulie. De aceea, dacă informaţia conform căreia Laura Codruţa Kovesi ar urma să preia conducerea DNA, susţinută de Victor Ponta se adevereşte- aşa cum şi cred că se va întâmpla- cred că acest lucru se întâmplă doar pentru că Barroso e cu ochii pe noi.

 Sigur că aceste teme pentru acasă nu înseamnă nimic pentru o bună parte a clasei politice româneşti care trebuie să le implementeze. Înţeleg că pentru europarlamentarul Norica Nicolai, de exemplu, faptul că un comisar european ne critică se explică prin faptul că staff-ul său i-a pus la dispoziţie un discurs pe care doar îl citeşte mecanic, staff care oricum e alcătuit din consilieri care au cine ştie interese la mijloc. Opinia sa nu este singulară şi variaţiuni ale ei sunt convenabil asumate de cei cărora li se bate obrazul prin Occident. Dar cel mai probabil, fie că ne convine sau nu, o vreme de acum înainte, vom merge dintr-un to do list, într-altul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *