Un tur… şi ceva

O metodă de a atenua unele dintre dezavantajele votului într-un singur tur (First-Pass-The-Post) este recurgerea la sistemul “votului suplimentar". La prima vedere, diferenţa dintre FPTP şi “votul suplimentar" este una de detaliu. Alegătorul votează favoritul său. Acesta însă câştigă doar dacă are o majoritate absolută.

Dacă această majoritate absolută nu există, atunci sunt reţinuţi primii doi clasaţi şi numărarea voturilor continuă cu acelea exprimate într-o coloană suplimentară, unde alegătorul a marcat o opţiune 2. Se adaugă, aşadar, la scorul iniţial, numărul de voturi din această a doua coloană.
Sistemul “votului suplimentar" poate fi situat undeva între sistemul “uninominalului într-un tur" şi acela “în două tururi". Alegătorul exprimă două voturi, pentru doi candidaţi, deci este, cumva, în situaţia celui care a votat în două tururi. Pe de altă parte, alegătorul vine doar o singură dată la vot.
Avantajul unui asemenea sistem faţă de FPTP este evident. Câştigătorul are, de regulă, mai multe voturi în spate decât câştigătorul “uninominalului pur". Pentru alegător, sistemul votului suplimentar prezintă avantajul că îi permite să îşi exprime mai precis opţiunile politice. O versiune a votului suplimentar se foloseşte la alegerea celor câţiva primari englezi care sunt aleşi direct (inclusiv Primarul Londrei). Caracteristica acesteia este că foloseşte doar opţiunile 2 de pe buletinele de vot ale candidaţilor eliminaţi. De asemenea, alegătorul poate, dacă doreşte, să marcheze o singură opţiune.

Pe de altă parte, sistemul votului suplimentar nu obţine aceleaşi efecte ca acela în două tururi. Câştigătorul în sistemul “votului suplimentar" nu are neapărat în spate o majoritate absolută a voturilor exprimate. De aceea este mai apropiat, din această perspectivă, de First-Pass-The-Post.
Un exemplu ne va lămuri. Să spunem că avem alegeri cu 4 candidaţi: Alin (40%),

Bogdan (30%), Cristian (20%) şi Dinu (10%). Procentele reprezintă prima opţiune exprimată pe buletinele de vot (“turul 1", dacă doriţi).
FPTP l-ar fi declarat câşigător pe Alin, cu 40%. Însă în sistemul “votului suplimentar" mai este necesară o operaţiune, pentru că Alin nu are o majoritate absolută (50%+1). În acest caz, au rămas în cursă Alin şi Bogdan (30%). La numărul lor de voturi se adaugă voturile opţiunii secunde. Unele vor fi pentru Alin, altele pentru Bogdan. Cine are astfel cele mai multe voturi câştigă.
Este probabil (deşi nu este absolut necesar) ca Alin să câştige. Este posibil (deşi nu probabil) ca acesta să nu aibă o majoritate absolută. Să spunem că pe buletinele de vot, în dreptul opţiunii 2, nimeni nu l-a mai votat pe Alin. Este posibil (iarăşi, puţin probabil) şi ca nimeni să nu îl fi votat pe Bogdan (în afara cercului său de susţinători). În acest caz rezultatul alegerilor este foarte apropiat de acela indicat de FPTP.

Sistemul “votului suplimentar" pune alegătorul în faţa unei situaţii mai complexe decât FPTP. El votează nu o dată, ci de două ori (asta dacă legea electorală nu îi permite, ca în Anglia, să “truncheze" buletinul de vot, exprimând o singură opţiune, ca în FPTP). Dar, spre deosebire de sistemul votului în două tururi, el exprimă a doua opţiune fără să ştie exact ce au votat ceilalţi. În sistemul celor două tururi, când mergem a doua oară la vot, noi ştim ce au votat ceilalţi şi ştim exact cine a rămas în cursă.

Dar în sistemul “votului suplimentar" nu ştim exact dacă votul nostru nu se duce cumva la un candidat care nu este printre primii doi. Spre exemplu, eu l-am votat pe Cristian. El a fost eliminat, venind pe locul 3, cu 20% din voturi. A doua alegere, pe buletinul meu de vot, a fost Dinu. Însă şi acesta a fost eliminat, primind doar 10% din voturi în “primul tur". Astfel încât votul meu a fost pierdut şi în “turul 1" şi în “turul 2".

Sistemul votului suplimentar pierde, aşadar, destul de multe voturi, însă mai puţine decât FPTP. Cel puţin din perspectiva acestui criteriu, este un sistem mai bun decât “uninominalul pur". Iar acest sistem mai are un avantaj. Să ne amintim că alegătorii selectează opţiunea 2 fără să ştie exact ce fac alţi alegători. Ceea ce îi scuteşte de un tur 2 în care cei doi candidaţi rămaşi în cursă fac alianţe “contra naturii" doar pentru a strânge, fiecare, câteva voturi în plus.

Este însă sistemul “votului suplimentar" suficient de solid? Probabil că nu, dacă este să ne referim la reprezentativitate, pentru că nu asigură cu necesitate o majoritate absolută de partea câştigătorului.
Totul se reduce la scopurile pe care le urmărim prin organizarea unor alegeri. Vrem, cu orice preţ, să avem un “câştigător"? Atunci FPTP este suficient. Vrem ca acest câştigător să fir mai reprezentativ? Atunci putem “corecta" într-o anumită măsură tendinţele FPTP prin sistemul “votului suplimentar". Dar dacă vrem şi o majoritate absolută asigurată, atunci trebuie să mergem mai departe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *