Unde dai şi unde crapă: ce a înţeles USL din proteste

Să lăsăm la o parte tentativa evidentă de a amplifica şi monopoliza protestele din Piaţa Universtăţii printr-un miting organizat de USL pe 19 ianuarie. Numai un naiv îşi poate imagina că un partid poate organiza un miting pe traseul Arcul de Triumf – Piaţa Victoriei fară intenţia ca protestatarii organizaţi şi sponsorizaţi logistic şi pecuniar de opoziţie să se contopeasca cu cei din Piaţa Universităţii, aflaţi practic la sute de metri distanţă.

Ignorând manevra mai sus descrisă şi concentrandu-ne pe discursul politic, observăm cum opoziţia a găsit pretextul perfect pentru a poza în unică alternativă, doar doar vor mai creste în sondaje. Şi cert este că din revendicarile protestatarilor, Victor Ponta, Crin Antonescu (şi împreună cu ei PSD şi PNL) au înţeles ce au vrut, anume că poporul nu-i mai vrea la putere pe Traian Băsescu, Emil Boc şi PDL. Ce prilej mai bun pentru a trâmbiţa demagogic necesitatea unor alegeri anticipate ce ar avea loc cu doar cateva luni înainte de alegerile la termen şi care ar presupune totodata o ecuaţie politică destul de improbablilă (aceea a unui guvern de tehnocraţi care să organizeze alegerile)?

Confuntată cu prilejul exploătarii nemulţumirii sociale evidente, Uniunea Social Liberală a facut un calcul simplu: într-un sistem închis de partide, nimic nu se pierde totul se transformă. Aşadar, scăderea în sondaje a puterii (pe fondul protestelor), trebuie să însemne un viitor scor mai bun pentru actuala opoziţie, printr-un transfer de încredere electorală justificat de această teoremă. Ceea ce uită sau ignoră deliberat USL-ul este faptul că cel mai adesea protestatarii şi-au manifestat dezamagirea faţă de toata clasa politică, nu numai faţă de PD-L. Cum se traduce asta în termeni electorali? Nu într-un scor bun pentru USL, ci în prognosticul unui absenteism fără precedent la viitoarele alegeri.

O ultimă idee ce merita mentionata aici este tema socială exacerbată de discursul pus pe tapet de USL. Din nou, opoziţia simplifică lucrurile în mod convenabil la o axiomă ce insultă flagrant inteligenţa românului mediu: “poporul vrea pâine". Asta pentru că doleanţele protestatarilor care cereau înnoirea clasei politice nu-i avantajează electoral pe Ponta şi pe Antonescu, aliaţi cu Dan Voiculescu şi lideri ai unor partide deranjate serios de perspectiva unei lustraţii reale în România. Chiar şi după 20 de ani de tranziţie democratică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *