X contra lui 1

Să încercăm o comparaţie. Să înlocuim candidaţii cu destinaţii turistice. Patru opţiuni: Austria, Bulgaria, Croaţia, Danemarca. Fiecare dintre acestea are, probabil, avantaje şi dezavantaje. Pe care alegem? Un sistem de vot “normal", din acela în care punem ştampila, ne permite să selectăm doar una dintre aceste destinaţii. Să spunem că pun ştampila pe Austria.

Dar dacă nu mai sunt bilete pentru Austria? Sau dacă realizez că cei mai mulţi dintre prietenii cu care doresc să merg în vacanţă înclină spre Bulgaria? Ori am descoperit o ofertă “de sezon" pentru Croaţia? O aleg? Dacă da, asta înseamnă că nu îmi mai place Viena? sau Alpii austrieci?
Evident, aici vedem limitele schemei votului “normal", cu alegeri unice, exclusive. Nu extrage informaţii substanţiale de la alegător. Doar un simplu X pe buletinul de vot. În afara acestuia, nu ştim nimic. Nici cât de tare l-am preferat pe candidatul marcat cu un X. Nici dacă aş mai susţine şi alţi candidaţi. Dacă m-aş mulţumi şi cu o propunere de compromis. Sau cu o alianţă/combinaţie dintre aceştia.
Să ne întoarcem la agenţia turistică. Aş prefera Austria. Însă ştiu că prietenii mei vor merge mai degrabă în Bulgaria. Iar oferta “de ultimă oră" a Croaţiei este, şi aceasta, interesantă. În ce priveşte Danemarca – exclus! Bun, este ficţiune, dar să vedem acum dacă există un sistem de vot ce ne permite să ne exprimăm în acest fel opinia.
Există. Chiar o clasă întreagă de sisteme. Se numesc “preferenţiale" pentru că ne permite să ne exprimăm ordinea preferinţelor. În exemplul de mai sus un vot în sistem preferenţial ar arăta astfel:
1-Austria
2-Bulgaria
3-Croaţia
4-Danemarca

În articolul precedent am înfăţişat două sisteme de vot preferenţial: Bucklin şi Oklahoma. Acestea sunt însă extrem de rar folosite. Am ales să încep prezentarea sistemelor preferenţiale cu aceste două formule pentru că ele folosesc o metodă intuitivă de a număra voturile. Se numără de la cap la coadă, adăugându-se opţiunea secundă la prima opţiune, a treia dacă este nevoie, apoi a patra, etc.

Principalul sistem preferenţial majoritar (cu câştigător unic) este însă IRV (Instant Runoff Voting). Se foloseşte în Australia şi la alegerea preşedintelui Irlandei. În Marea Britanie este cunoscut ca sistemul de “vot alternativ". În Statele Unite drept “sistemul cu opţiuni ordonate" (Ranked Choice Voting).
Diferenţa pricipală, în ce ne priveşte, este simplă: IRV numără opţiunile de la coadă la cap. Altfel spus, dacă nici unul din candidaţi nu are o majoritate absolută, atunci ultimul clasat este eliminat, iar voturile de pe buletinele de vot care l-au indicat drept prima opţiune sunt re-distribuite. Cui? Candidaţilor indicaţi, în ordine, pe buletinul de vot. Sistemul este, aşadar, unul în mai multe tururi. Aceste tururi însă nu se organizează la o săptămână distanţă, ci au loc instantaneu, pe foaia de hărtie, folosindu-se ordinea exprimată de alegător.
Să ne întoarcem la exemplul de mai sus. Austria a fost preferată de 40% dintre potenţialii turişti (100 la număr). 30% au “votat" Bulgaria, 20% Croaţia, iar 10% Danemarca. Într-un sistem FPTP ar fi câştigat Austria. În sistemul cu două tururi Austria şi Bulgaria ar fi intrat în turul 2, unde ar fi contat cum votează suporterii celor două destinaţii turistice eliminate (presupunând că ar mai fi fost interesaţi să voteze). Dacă aceştia înclină mai curând spre Bulgaria, aceasta va câştiga. Croaţia şi Danemarca nu au cum să câştige, în indiferent care situaţie, pornind de la această distribuţie a primelor opţiuni.
IRV este un pic mai solicitant pentru alegători. Pe buletinele de vot aceştia nu trec doar un X, cu o listă de cifre. Ordinea preferinţelor. Vedem că Austria este preferată pe poziţia 1 de 40% dintre turiştii potenţiali. Insuficient. Trebuie 50%+1. Aşa încât eliminăm Danemarca, preferată de doar 10% dintre ei. Extragem cele 10% buletine de vot şi vedem ce scrie pe ele.
Să presupunem, pentru a simplifica, situaţia în care toţi suporterii Danemarcei ar prefera Croaţia pe locul 2. Toate aceste voturi sunt aşadar transferate Croaţiei în “turul 2". Croaţia are acum 30 de voturi, la egalitate cu Bulgaria. Austria a rămas cu 40.

Mai trebuie un tur. Pe cine să eliminăm? Pe ultimul clasat. În exemplul nostru, pentru că am lucrat cu cifre mici şi rotunde, pe ultimul loc se află, la egalitate, două destinaţii (Bulgaria şi Croaţia). În alegerile reale acest lucru este practic imposibil. Aşa încât, pentru a ne apropia puţin mai mult de realitate, să presupunem că cifrele nu absolut rotunde. Croaţia are, aşadar, ajunge să aibă un vot mai mult. Deci eliminăm Bulgaria.

Cine câştigă? Depinde, evident, de ordinea de pe buletinele de vot eliminate (ale Bulgariei). Să presupunem că toţi suporterii Bulgariei au votat, pe locul 2, tot Croaţia. Deci voturile acestea se duc în dreptul Croaţiei, care acum are 60 de voturi contra 40 pentru Austria. Şi câştigă.
Vedem, din aceste exemple, că sistemul de vot face o mare diferenţă. Am avut trei sisteme de vot diferite şi trei câştigători diferiţi (sigur, exemplele nu pornesc chiar de la aceeaşi distribuţie a opţiunilor, însă am preferat ca exemplele să fie cât mai simple cu putinţă).
Dar este corect să câştige Croaaţia? În fond, doar 20% dintre turişti au dorit Croaţia înainte de orice altceva. Şi Bulgaria ar fi o opţiune plauzibilă. Dar să pleci de pe locul 3 şi să câştigi?

Situaţia este explicabilă. Un sistem de vot care ar fi examinat doar prima opţiune seamănă cu acea persoană care examinează doar suprafaţa unei piese, vopseaua, pentru a determina starea acesteia. IRV probează în adâncime. Lista opţiunilor de pe buletinul de vot ne permite să descoperim că cei mai mulţi turişti au plasat Croaţia pe un loc secund. Sigur, doar o minoritate vrea neapărat acolo. Dar pentru cei mai mulţi este Croaţia este o destinaţie acceptabilă. Austria, pe de altă parte, nu este alegerea secundă a nimănui. Şi doar o minoritate (40%) doreşte neapărat să meargă acolo. Dacă privim astfel lucrurile, Croaţia apare ca un câştigător meritat. “Oferta specială".
Despre dificultăţile IRV-ului, cu altă ocazie. Meritul său principal este acela de a solicita inteligenţa alegătorilor. Aceştia trebuie să exprime ordinea preferinţelor, nu doar o alegere unică, izolată. Alt merit este de natură matematică: spre deosebire de FPTP, niciodată în alegerile IRV nu este posibilă alegerea unui Pierzător Condorcet. Altfel spus, dacă există în setul de candidaţi unul care ar pierde alegerile, separat, împotriva tuturor celorlalţi, IRV îl elimină. FPTP (“uninominalul pur, într-un tur"), din păcate, îl poate selecta drept câştigător pe acest Ciuca-Bătăilor.

IRV mai este interesant şi pentru efectul de moderare pe care îl imprimă candidaţilor. Aceştia trebuie să colecteze şi opţiuni secunde sau terţe de la un număr mai mare de alegători decât suporterii stricţi ai propriului partid. Aşa încât candidaţii vor fi forţaţi să se adune spre Centru, mai degrabă decât încurajaţi să alunece spre extreme. Nu este puţin lucru pentru un sistem de vot. Se spune adesea că discursul politic depinde de “cultura politică". S-ar putea. Dar calitatea acestuia depinde şi de sistemul de vot.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *