Yoko – copilul oceanului, transformat în muscă

A absolvit câteva instituţii importante: Universitatea de filosofie din Tokyo, colegiul de filosofie şi muzică Sarah Lawrence din New York ş.a. Ocupaţii: pictoriţă, scriitoare (“Grapefruit", 1964), artistă, compozitoare, poetă, regizoare. A avut trei soţi: în perioada 1956-1963 compozitorul Toshi Ichiyanagi, din 1963 până în 1968 promotorul de artă Tony Cox şi , între 1969-1980, artistul, compozitorul şi poetul John Lennon…"Asta este. Am aşteptat asta toată viaţa mea", se pare că i-ar fi spus John Lennon unui vechi prieten după prima noapte petrecută în compania celei care avea să fie dragostea vieţii lui – Yoko Ono.

S-au scris file întregi despre povestea de dragoste dintre ea şi monumentalul Lennon. Dar ea, privită singular, deşi blamată de mulţi de-a lungul timpului, reprezintă o stranie femeie-poveste.
Yoko în japoneză înseamnă “copilul oceanului". Puţini sunt cei care mai ştiu că încă de la începutul carierei, în anii ’60, Ono şi-a ales ca alter ego musca! Insecta mică şi dezgustătoare, dar potrivită ca metaforă pentru underground-ul avangardei newyorkeze. Lucrările timpurii ale lui Yoko au iz de haiku, artista conteând pe imaginaţia privitorului: “Painting To See the Skies"(1961) de exemplu, dintr-o serie mai mare intitulată “Instruction Paintings", se prezintă sub forma unui text tipărit, realizat ca un tablou, care îndeamnă să facem o gaură într-o pânză şi să o agăţăm pentru a putea vedea cerul. Ulterior, aceste "instrucţiuni" au fost reunite în cartea “Grapefruit". Yoko a iubit şi iubeşte poezia insuflată obiectelor. Poezie care se regăseşte în instalaţii şi sculpturi precum “Half a Room" (1967), care prezintă jumătăţi perfecte dintr-un radio, dulap, reşou, scaun…S-a vorbit adesea despre ea ca despre o vrăjitoare, apropiaţii reproşându-i chiar şi despărţirea lui John de Beatles. Celebrele fotografii în compania lui Lennon, uneori singură, îi afişează chipul auster, sub părul negru, lung. Yoko voia să apara în ochii publicului ca o…vrăjitoare-sperietoare şi a reusit. Provocările sale i-au plăcut foarte mult lui Lennon, cel care a înţeles cu adevărat că un copil al oceanului se poate transforma în muscă…

Tocmai de aceea el accepta, în ianuarie 1981, să apară pe coperta revistei "Rolling Stone", într-o fotografie ieşită din tipare, cunoscută apoi în toată lumea: gol, ghemuit în poziţie de fetus, alături de soţia sa, care este îmbrăcată până la gât, în negru. Fotografia a fost făcută cu câteva ore înainte să fie omorât…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *