Ziaristul trebuie să latre, dom’le sau Despre dulăul citadin

“Ziariştii sunt singurii care fac ceva în ţara asta, dom’le, îţi zic eu, văd că eşti tânără, aşa, de vârsta mea, televiziunile sunt singura noastră armă", se răsteşte el, ţintindu-mă cu o privire cât se poate de serioasă, în oglindă. Hopa, am parte de conversaţie şi totuşi nu, nu am timp, de când aştept răgazul acesta, cu gândurile mele, să pot relua în tihnă ce s-a întâmplat în ultimele zile.

“Arma, ARMAAAA am spus, pentru că ăştia trebuie împuşcaţi!!!!" şi aşteaptă… 1, 2, 3, 4…nu răspund nicicum. Nu pentru că nu îmi plac taximeştrii. Ba chiar mă fascinează gândindu-mă la universul lor mutant, în care poveştile se împletesc, curg, se răsucesc până ce devin parte din povestea cărăuşului spre destinaţie. Şi câte destinaţii au oamenii, în câte locuri se duc, cu câte sentimente şi temeri!
“Dacă nu ar fi televiziunile, televiziunile zic, că eu nu citesc ziare, acolo nu îi arată pe toţi hoţii care trebuie împuşcaţi, m-aţi înţeles? împuşcaţi am zis, ne-ar fura tot timpul", dar bine că învârte cheia şi maşina galbenă o ia săltăreţ pe bulevard, direct pe linia de tramvai. Nu sunt curioasă să ştiu la ce post de televiziune se uită omul nostru. Nici nu trebuie. Nu are nevoie de întrebările mele. În general, ca cei mulţi, nu are nevoie de întrebări. La ce bune? Să afle ce? Ştie el prea bine şi mai bine: Badea e un temerar, un erou naţional, Ursu bine le face. Gâdea înlocuieşte orice autoritate, de la cea politică până la mult-prea-evidenta autoritate morală. Nimic despre Dan Diaconescu, aşa cum m-aş fi aşteptat.

Tac. Nu mă mai întristez.

Care va sa zică, ziariştii trebuie să muştruluiască, să apostrofeze, să-i bage în sperieţi. Şi-l văd acolo, la colţ, cu dinţii negricioşi rânjiţi, înainte de a începe să latre. Singura mea mare fobie, de care nu m-au putut vindeca nici câinii vânătoreşti ai mamei, este dulăul citadin. Inima sau sufletul sau oricum, ceva în partea stânga sus a corpului, începe să-mi palpite cu putere şi îngheţ. N-am reacţie, aşadar.
Ziariştii trebuie să latre până ce îţi creează palpitaţii, adevarată aventură a sufletului dacă am şti să-l localizăm. Niciun chin al minţii, în schimb. Politicienii sunt acolo, sus, aici jos ne aflăm noi, iar între sus şi jos dulaul citadin care ne tot latră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *